Prinşi în Vama Siret cu ţigări ascunse în diferite locuri

Două persoane, un cetăţean ucrainean şi unul român, au intrat la finele săptămânii trecute în atenţia poliţiştilor de frontieră suceveni după ce au încercat să înşele vigilenţa organelor de control din Vama Siret şi să treacă frontiera cu produse din tutun de contrabandă, ascunse în diferite locuri. Au încercat, dar nu le-a reuşit. Este vorba despre un ucrainean în vârstă de 51 de ani care s-a prezentat pentru a intra în ţara noastră, prin PTF Siret, conducând un autoturism marca Volkswagen. Doar că, „în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au decis efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor” ne-a transmis Biroul de presă din cadrul STPF Suceava. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în bara faţă a autovehiculului, peste 480 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei. Mai mult, cetăţeanul ucrainean a fost nevoit să se întoarcă din drum, deoarece faţă de acesta „s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani”. Cel de-al doilea „ghinionist” este un bărbat de 39 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. Şi el s-a prezentat în PTF Siret pe sensul de intrare în ţară tot la volanul unei maşini, doar că marca Opel. În urma unui controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor au fost descoperite pitite prin bagajele omului peste 1.460 pachete cu ţigări de contrabandă astfel că acestea au fost confiscate, iar şoferul s-a ales şi cu o amendă în valoare de 5.000 lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI