Pe când mergea către şcoală

Elevă lovită pe trecerea de pietoni

O sperietură groaznică a tras o minoră din municipiul Suceava după ce a ajuns pe capota unei maşini, pe când se afla în traversarea unei artere rutiere din oraş. Fata, în vârstă de 12 ani, se deplasa către şcoală, iar în jurul orei 7,25, în timp ce se angajase în trecerea regulamentară a străzii Ştefan cel Mare din municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni, a fost surprinsă şi lovită de către un autoturism la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 57 de ani. Din fericire, leziunile suferite de minoră nu au fost atât de grave încât să-i pună viaţa în pericol. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot luni, dar pe parcursul după-amiezii, şi o tânără de 21 de ani, din comuna Dorneşti, s-a convins că nici pe trecerea de pietoni nu poţi fi mereu în siguranţă. Ea se afla în traversarea aceleiaşi străzi din municipiul Suceava, tot regulamentar, pe marcajul pietonal, când a fost lovită de o maşină condusă de o şoferiţă neatentă, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Fălticeni.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, ce urmează a fi soluţionate procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI