Doliu în fotbal românesc şi mondial, după decesul pe teren al dinamovistului Patrick Ekeng

fotbal resuscitare ekeng 9 mai Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi FC Viitorul Constanţa.

Medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fotbalistul nu a reacţionat la manevrele de resuscitare.

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocaşul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe gazon şi şi-a pierdut cunoştinţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staffului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar şapte minute mai devreme.

„S-au încercat timp de o oră şi jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când îşi revenea, dar nu a rezistat, nu a reuşit să îşi revină. Toate ambulanţele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut şi ceva, s-a făcut masaj cardiac”, a declarat medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu.

„Din păcate, suntem blestemaţi. Îmi găsesc cu greu cuvintele, nu cred nici în acest moment că s-a întâmplat. E un coşmar pentru mine şi pentru întreaga echipă, pentru întreaga suflare dinamovistă”, a declarat directorul sportiv Ionel Dănciulescu la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la câteva minute după pronunţarea decesului.

„Dinamo l-a pierdut în această seară, pentru totdeauna, pe fotbalistul Patrick Claude Ekeng Ekeng. Introdus în teren în minutul 62 al meciului Dinamo – Viitorul, mijlocaşul camerunez s-a prăbuşit pe gazon câteva minute mai târziu şi a plecat, în tricoul alb-roşu, într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache, fraţii Ion şi Lică Nunweiller, Sandu Custov, Mişa Klein, Nelu Stănescu şi alţi mari fotbalişti care au scris istoria clubului nostru. În numele tuturor dinamoviştilor, clubul din «Ştefan cel Mare» transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a anunţat clubul Dinamo.

Aproximativ 350 de suporteri s-au strâns după meci în faţa Spitalului de Urgenţă Floreasca şi au aşteptat veşti despre situaţia lui Patrick Ekeng, prăbuşit pe gazon, la mijlocul terenului, în minutul 70 al partidei Dinamo – FC Viitorul.

După anunţul decesului fotbalistului făcut de medici, fanii au plecat spre intrarea principală a Stadionului Dinamo unde au aprins mai multe lumânări. De acolo, ei au mers pe gazonul arenei şi au aprins candele şi în locul în care a căzut Patrick Ekeng.

Aproape toate cluburile din Liga I de fotbal au transmis, prin intermediul reţelelor de socializare sau al site-urilor oficiale, mesaje de condoleanţe după decesul mijlocaşului camerunez Patrick Ekeng. Vestea morţii jucătorului dinamovist a fost urmată de reacţii de compasiune pe reţelele de socializare şi din partea mai multor fotbalişti din străinătate.

Finala Cupei României dintre echipele Dinamo şi CFR Cluj, programată la 10 mai, a fost amânată de Federaţia Română de Fotbal în urma decesului jucătorului Patrick Ekeng.

Fotbalistul Patrick Ekeng a jucat de la transferul său din luna ianuarie în 11 meciuri pentru formaţia Dinamo, în trei competiţii, marcând un gol important în derbiul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.

În urmă cu 16 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfăşurat la Olteniţa.

Clubul spaniol Cordoba deplânge moartea lui Ekeng

Clubul spaniol de fotbal Cordoba deplânge dispariţia fostului său jucător Patrick Ekeng, decedat în timpul partidei Dinamo – FC Viitorul din Liga I, şi scrie într-un mesaj publicat pe contul oficial de Twitter că nu îl va uita niciodată.

„Nu avem cuvinte să exprimăm durerea noastră în faţa morţii lui Patrick Ekeng. Plângem dispariţia ta. Nu te vom uita niciodată, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace”, se arată în mesajul grupării Cordoba, pentru care Ekeng a evoluat în 15 partide şi a marcat un gol în sezonul 2014-2015.

Vestea decesului jucătorului dinamovist a fost urmată de reacţii de compasiune pe reţelele de socializare din partea mai multor fotbalişti din străinătate.

Camerunezul Stephane Mbia, fost jucător la Sevilla şi Trabzonspor, în prezent sub contract cu gruparea Hebei China Fortune, a postat o fotografie pe Twitter alături de Ekeng. „Familia noastră fotbalistică din Camerun a pierdut un frate. Nu pot să cred… Condoleanţe familiei. Dumnezeu să te odihnească, Patrick Ekeng”, a scris Mbia.

Hector Bellerin, component al echipei engleze Arsenal, a afirmat că e „sfâşietor” să vadă cum moare încă un fotbalist pe teren. „Dumnezeu să te odihnească, Patrick Ekeng. E sfâşietor să vezi încă un fotbalist cum moare practicând sportul pe care îl iubim”, a scris fundaşul spaniol pe Twitter.

De asemenea, jucătorul francez al formaţiei Manchester United Anthony Martial a fost impresionat de drama fotbalistului dinamovist. „Dumnezeu să te odihnească, Patrick Ekeng”, a scris el pe contul personal de Twitter.

MTS regretă decesul lui Ekeng

Ministerul Tineretului şi Sportului deplânge dispariţia fotbalistului Patrick Ekeng, decedat în timpul partidei Dinamo – FC Viitorul din cadrul etapei a 10-a, ultima a play-off-ului Ligii I.

„Moartea fotbalistului camerunez Patrick Claude Ekeng, 26 de ani, în timpul meciului Dinamo – Viitorul, mâhneşte profund fanii români. O fetiţă de un an şi jumătate a rămas fără tată, un club e în doliu, milioane de oameni se întreabă de ce nu s-a putut face mai mult?! Inima lui Patrick a cedat subit, inimile noastre plâng nelămurit”, se menţionează într-un mesaj postat, sâmbătă, pe contul oficial de Facebook al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Jucătorii Stelei au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Patrick Ekeng

Jucătorii de la Steaua au păstrat un moment de reculegere, în memoria lui Patrick Ekeng, la Stadionul Dinamo.

Jucătorii echipei de fotbal Steaua Bucureşti, în frunte cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf, au păstrat sâmbătă la prânz un moment de reculegere, în memoria lui Patrick Ekeng, pe gazonul stadionului din Şoseaua „Ştefan cel Mare”.

Fotbaliştii echipei bucureştene au aprins pe gazon câteva lumânări. La final, Laurenţiu Reghecampf şi jucătorii săi şi-au făcut cruce şi au ieşit de pe iarbă aplaudând, în amintirea celui care a fost mijlocaşul camerunez.

Pe gardul care separă spectatorii de suprafaţa de joc au fost montate trei bannere în memoria fotbalistului Patrick Ekeng. Unul în limba română „Te vom iubi mereu – 14”, numărul de pe tricoul lui Patrick Ekeng, şi două în limba engleză: „You Will Be Missed” („Ne vei lipsi”) şi „Rest in Peace” („Odihneşte-te în pace”).

„Este un accident grav, a murit un copil, un jucător important al lui Dinamo şi trebuie să ne asigurăm că de acum încolo nu vom mai avea parte de asemenea evenimente”, declarase Reghecampf, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă dimineaţa.

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că toţi angajaţii şi suporterii grupării alb-roşii sunt în doliu

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, sâmbătă, că toţi angajaţii şi suporterii grupării alb-roşii sunt în doliu după decesul jucătorului Patrick Ekeng, pe care îl numeşte „unul dintre noi”.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Negoiţă afirmă că tragedia marchează din nou în mod dramatic istoria clubului Dinamo.

„Trecem prin momente foarte dificile, care ne marchează din nou, dramatic, istoria încercată. Patrick era un tânăr plecat departe de casă, care a luptat în tricoul lui Dinamo pentru a-şi întreţine familia şi pentru a-şi urma visul de a ajunge un mare fotbalist. Este un coşmar, o tragedie care a umbrit fotbalul din întreaga lume! Suntem şi vom fi alături de familia lui Patrick, pe care o vom sprijini cu tot ce putem. În numele tuturor dinamoviştilor transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate!”, a menţionat Negoiţă în comunicatul citat.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că s-au găsit nereguli „serioase” în urma controlului efectuat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că s-au găsit nereguli „serioase” în urma controlului efectuat sâmbătă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, în cazul decesului fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng.

„Astăzi am început o acţiune de inspecţie şi control a DSU, împreună cu MS, şi încă la momentul acesta acţiunea este în desfăşurare. Mâine cred că o să ieşim cu mai multe concluzii. Deja am informaţii, dar nu vreau să spun nimic până ce nu finalizează colegii raportul. (…) În mod normal, o ambulanţă a unui serviciu privat de o anumită categorie nu are de ce să fie alta decât a serviciului public, legea este foarte clară în acest sens. Noi ce am verificat astăzi este dacă toate aspectele, inclusiv cele prevăzute prin autorizarea dată de către Direcţie Sanitară firmei respective, au fost respectate. Ce pot să spun până acum este că s-au găsit nişte nereguli serioase, dar nu mă pronunţ până nu am raportul final al colegilor. Aceste nereguli înseamnă că cineva nu a respectat regulamentele şi legislaţia sau după ce a obţinut o autorizaţie a modificat ceva şi nu a respectat mai departe ce la momentul autorizării a fost vizibil că este corect”, a spus Raed Arafat.

El a precizat că, în urma unor controale efectuate de-a lungul timpului la serviciile private de ambulanţă, au fost retrase autorizaţii de funcţionare şi s-au aplicat amenzi mari.

„Am oprit servicii private de ambulanţă şi am retras autorizaţia şase luni acum un an tocmai pe situaţii de acest gen. Am amendat servicii, amenzi foarte serioase, după ce am făcut inspecţii şi am văzut că ceva nu este ok. Şi pe serviciile publice le controlăm şi inspectăm şi acolo unde găsim nereguli normal că primesc amenzile şi primesc sancţiunile pentru neregulile respective”, a explicat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, este uşor de observat dacă un pacient a fost supus manevrelor de resuscitare.

„În mod normal, un pacient care a fost supus manevrelor de resuscitare se vede acest lucru pe el. În primul rând, se vede când îl pui pe monitorizare, electrozii de monitorizare rămân (…) când cobori din maşină în mod normal iei monitorul cu tine, nu îl desfaci în maşină. Regulile medicinei de urgenţă sunt acelea că bolnavul, odată începută monitorizarea lui, nu o întrerupi până la momentul în care decizi că nu mai trebuie să fie monitorizat”, a arătat şeful DSU.

Raed Arafat a precizat că, în cazul în care un pacient este în stop cardio-respirator şi, mai ales, îi lipseşte pulsul, resuscitarea acestuia începe pe loc.

„De ce se face acest lucru – pentru că, în cazul unui stop cardiac, starea pacientului devine contra cronometru, deci defibrilarea trebuie să aibă loc rapid, oxigenarea trebuie să fie rapidă şi atunci nu pierzi timpul prin manevre de evacuare a pacientului decât dacă eşti în pericol şi trebuie să scoţi pacientul din zonă, ceea ce nu era cazul, sau dacă nu ai ce face şi vrei să pleci ca să ajungi în altă parte cu pacientul, dar şi aici preferabil este să stai să faci resuscitarea şi să chemi acolo o echipă, decât să fugi cu bolnavul fără manevre”, a susţinut demnitarul.

Secretarul de stat a spus că, în conformitate cu Legea sportului, la astfel de competiţii este necesară prezenţa unui echipaj cu o ambulanţă de tip B, care să aibă dotarea corespunzătoare, ce presupune un defibrilator, o trusă de resuscitare, oxigen, aspirator.

„Regulamentul FRF este un pic mai general, vorbeşte de autosanitară, dar legea (n.r. Legea sportului) este foarte clară şi bate orice regulament. Legea spune că cel puţin ambulanţa trebuie să fie de nivelul unui echipaj de prim ajutor calificat cu o ambulanţă de tip B. Ambulanţa de tip B, echipamentele: defibrilator, oxigen, trusă de resuscitare, aspirator – sunt obligatorii. Aceste lucruri nu pot să lipsească dintr-o ambulanţă de tip B, altfel ambulanţa nu mai este de tip B”, a subliniat Raed Arafat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI