ITM avertizează asupra riscurilor la căutarea unui loc de muncă în străinătate

> La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava sunt înregistraţi şase agenţi de ocupare a forţei de muncă

 Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava atrage atenţia celor interesaţi de un loc de muncă peste graniţă să nu apeleze decât la firmele autorizate prin lege în acest scop. Aceste societăţi sunt denumite agenţi de ocupare a forţei de muncă şi desfăşoară activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români cu domiciliul în România, care solicită să lucreze în afara ţării, pe baza ofertelor de locuri de muncă transmise din străinătate de persoane juridice, fizice sau organizaţii patronale.

Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava, precizează că, prin actele normative emise, cadrul legislativ românesc asigură protecţia cetăţenilor români care prestează activităţi legale în străinătate. Este vorba despre Legea nr. 156/2000 prin care sunt reglementate condiţiile în care societăţile comerciale pot desfăşura activitate de selecţie şi plasare a forţei de muncă în străinătate. „Informarea publică reprezintă un element important în conştientizarea solicitanţilor de locuri de muncă cu privire la drepturile, obligaţiile şi riscurile la care se expun în procesul de căutare a unui loc de muncă în străinătate” precizează Butnariu.

Până în prezent, în baza art. 8 lit. e al acestui act normativ, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au fost înregistraţi şase agenţi de ocupare a forţei de muncă, respectiv Mary & Fany Arbore, ASU World Dorneşti, Anywhere & Job Suceava, Sezer Samet Grămeşti Leuciuc, Şerbăneşti şi Work Selection Siret.

Romeo Butnariu mai arată că, în conformitate cu Planul de cooperare operativă pentru combaterea imigraţiei ilegale a străinilor şi muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava şi Oficiul Român pentru Imigrări Suceava efectuează controale comune la sediile firmelor la care îşi desfăşoară activitatea cetăţeni străini, în baza autorizaţiei de muncă. În 2015, ITM Suceava a înregistrat 41 de persoane străine detaşate în România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI