În dosarul privind vânzarea de ţigări şi băuturi de contrabandă în Piaţa Centrală din Suceava

Şapte arestaţi preventiv

18 persoane sunt cercetate în dosarul privind vânzarea de ţigări şi alcool de contrabanda în Piaţa Centrală din Suceava, şapte dintre acestea fiind arestate preventiv.

Poliţia Judeţeană Suceava a anunţat că, în perioada 13-23 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de combatere a Fraudelor Vamale din cadrul IPJ Suceava au desfăşurat o amplă acţiune în vederea destructurării unei grupări infracţionale specializate în traficul şi vânzarea de ţigarete şi alcool de contrabandă în zona Pieţei Centrale din municipiul Suceava.

Astfel, în urma desfăşurării acţiunii, 15 persoane au fost reţinute şi introduse în arestul IPJ Suceava pentru 24 de ore, pentru şapte dintre acestea instanţa emiţând mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, în urma celor 29 de percheziţii desfăşurate, au fost confiscate peste 1.000.000 bucăţi ţigarete de contrabandă şi două tone de alcool de contrabandă. Totodată, au fost confiscate importante sume de bani – peste 70.000 lei şi valută şi două microbuze folosite la transportul mărfurilor de contrabandă.

Conform sursei citate, în data de 13 aprilie şi în cursul nopţii de 14 aprilie, poliţiştii Biroului de combatere a Fraudelor Vamale din cadrul IPJ Suceava au desfăşurat percheziţii în 11 locaţii din proximitatea pieţei centrale a municipiului Suceava, în baza a nouă mandate de percheziţie. Percheziţiile au vizat patru ansambluri de imobile din zona Pieţei Centrale a municipiului Suceava, dar şi mai multe boxe şi anexe din proximitatea acestora. Percheziţiile au vizat locaţii despre care poliţiştii deţineau date şi informaţii cu privire la depozitarea unor importante cantităţi de ţigarete şi băuturi alcoolice de contrabandă, produse accizabile ce erau comercializate fără respectarea prevederilor legale în zona pieţei centrale a municipiului Suceava.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate 897.500 ţigarete de diverse mărci de provenienţă extracomunitară şi duty free şi 1.935 litri alcool şi băuturi alcoolice de provenienţă ucraineană, reprezentând sticle îmbuteliate de votcă, whisky şi alte băuturi alcoolice de diferite mărci, precum şi alcool dublu rafinat. Valoarea de piaţă a ţigărilor de contrabandă găsite la aceste percheziţii este de cca. 540.000 lei, iar valoarea alcoolului de contrabandă este de aproximativ 150.000 lei.

Ulterior, în continuarea cercetărilor efectuate, în cursul zilei de joi, 22 aprilie, poliţişti din cadrul IPJ Suceava, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice, Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul I.J. Jandarmi Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat 20 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Suceava şi a comunelor arondate, fiind vizată destructurarea unei grupării specializate în traficul cu ţigarete de provenienţă extracomunitară şi identificarea persoanelor care deţineau ilegal produsele confiscate din zona Pieţei Centrale a municipiului Suceava.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost puse în executare 17 mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor alte 61.000 bucăţi ţigarete, de diferite mărci, produse în Ucraina şi din duty free, 99 litri alcool şi băuturi alcoolice, 68.902 lei bani numerar, 820 euro, două microbuze de transport marfă, 20 telefoane mobile şi alte înscrisuri, sisteme informatice etc.

Cei 17 suspecţi au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru audieri, la finalul cărora 15 persoane, două din comuna Bosanci şi celelalte 13 din municipiul Suceava, cu vârste între 35 şi 52 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore şi încarcerate în arestul I.P.J. Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Ulterior, la data de 23 aprilie a.c., a fost identificată pe raza oraşului Siret o altă persoană bănuită de implicarea în activităţile infracţionale ale grupării, un bărbat de 36 de ani, din comuna Drăgoieşti, faţă de care s­a dispus, de asemenea, măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Persoanele reţinute au fost prezentate instanţei de judecată, fiind emise şapte mandate de arestare preventivă, faţă de ceilalţi membri ai grupării fiind luată măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu completările şi modificările ulterioare şi de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, faptă prev. şi ped. de art. 2961 lit. L) din Legea nr. 571/2003, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale şi a participaţiei penale, precizează IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI