La cea de-a XXIII-a ediţie a „Cupei Bucovinei” la înot

CSŞ Suceava, pe primul loc

natatie 1Recent, bazinul Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Suceava a găzduit a XXIII-a ediţie a concursului de înot „Cupa Bucovinei”. Competiţia a fost organizată de LPS Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Nataţie, având ca parteneri Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Asociaţia „AQUA CLUB” şi McDonald’s Suceava.

La start s-au aliniat peste 190 sportivi care au reprezentat 12 cluburi din opt judeţe: CSŞ Suceava, CSŞ Gura Humorului, AQUA CLUB Fălticeni, USV Suceava, H2O Târgu Mureş, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, Clubul Sportiv TIBI Bistriţa, Clubul

Delfinii Turda, Clubul Junior Swim Iaşi, Clubul Sportiv DELMADI din Piatra Neamţ, Sporting Club Piatra Neamţ şi Liceul cu Program Sportiv Bacău.

Sportivii CSŞ Suceava s-au impus în majoritatea probelor din competiţie, ei reuşind să obţină 11 din cele 14 titluri de cel mai bun sportiv/sportivă pe categorie de vârstă: la 2008 Andrei Andrian, respectiv Amalia Burlacu, la 2007, Paula Boleacu, la 2006, Delia Ostafi, la 2005, Mario Diaconescu şi Lucan Daria, la 2004, Călin Moscaliuc şi Aaniţei Cosmina, la 2003, Victor Turluianu şi Ioana Năstacă şi la 2002, Şerban Cotos. Celelalte trei premii de acest tip au fost obţinute de Daniel Corbu de la CSS Gura Humorului la băieţi, 2007, Hrişcu Rareş de la LPS Bacău la băieţi, 2006, şi Zaharia Delia Ana Maria de la DELMADI Piatra Neamţ la fete, 2002.

În clasamentul general pe cluburi pe primul loc s-a clasat CSŞ Suceava, urmată de CS TIBI Bistriţa, iar pe poziţia a III-a, la egalitate, CSŞ Gura Humorului şi Sporting Club Piatra Neamţ.

„Toţi sportivii CSŞ Suceava au înotat excelent, şi când spun toţi nu mă refer doar la cei 11 care au obţinut titlul de cel mai bun, ci mă refer la întreg lotul CSŞ. Sper să vină la antrenament cu aceeaşi plăcere, iar la apropiatele campionate naţionale să reuşim o figură frumoasă” a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI