Alegeri la Colegiul Medicilor şi Colegiul Medicilor Dentişti Suceava

Ambii preşedinţi vor mai candida pentru un mandat

 Alegerile pentru desemnarea membrilor din conducerea Colegiului Medicilor Suceava şi Colegiului Medicilor Dentişti se vor desfăşura în această lună, cu prelungire în decembrie, dacă va fi cazul unui al doilea tur de scrutin.

Sorin Hincu

dr. Sorin Hîncu

Secretarul general al CMS, dr. Irina Badrajan, ne-a precizat ieri că, în perioada 9-23 noiembrie se vor depune candidaturile pentru Consiliul colegiului, alegerile propriu-zise fiind programate în perioada 29-30 noiembrie şi pe 1 decembrie. Dr. Badrajan a mai precizat că îşi va depune candidatura în consiliul colegiului, care are în componenţă 13 membri, iar, conform procedurii, funcţiile se stabilesc ulterior, în cadrul consiliului ales. În prezent, preşedinte al Colegiului Medicilor Suceava este dr. Sorin Hîncu, care a ocupat funcţia timp de un mandat, anterior fiind vicepreşedinte al CMS. Dr. Hîncu va candida pentru un nou mandat.

Ioan Costea

dr. Ioan Costea

La Colegiul Medicilor Dentişti Suceava se vor depune candidaturile, pentru noua conducere, în perioada 22-23 noiembrie, primul tur al alegerilor fiind între 2 şi 3 decembrie, iar al doilea la data de 5 decembrie, dacă va fi cazul, ne-a informat preşedintele acestui colegiu, dr. Ioan Costea. El a precizat că a fost ales în fruntea colegiului timp de două mandate, iar, „dacă voi avea voie, voi mai candida pentru un mandat”.

Proiectul de lege care vine în completarea Legii Sănătăţii şi care face precizări legate de alegeri la Colegiul Medicilor a fost adoptat de Parlament, iar, potrivit unor surse, nu prevede restricţii în ce priveşte numărul de mandate la conducere. Conform prevederilor în vigoare, membrii consiliului judeţean, precum şi membrii comisiei de cenzori „se aleg prin vot direct, secret şi liber exprimat” de către membrii colegiului judeţean. Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor se vor constitui comisii electorale locale. Colegiul Medicilor Suceava are 924 membri, iar Colegiul Medicilor Dentişti, 416.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI