Toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate vor fi amânate

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a anunţat sâmbătă după-amiază că autorităţile locale sucevene trebuie să pună în aplicare prevederile legale privind doliul naţional.

Ca urmare a tragediei din noaptea de 30 octombrie 2015, în care 27 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi într-un incendiu devastator izbucnit într-un club din Bucureşti, Guvernul României a declarat doliu naţional în zilele de sâmbătă, duminică şi luni.

„Având în vedere Legea 75/1994 şi Hotărârea de Guvern cu privire la stabilirea celor 3 zile de doliu naţional, emisă în urma şedinţei extraordinare de Guvern din data de 31.10.2015, prefectul judeţului Suceava, domnul Constantin Harasim, a solicitat tuturor primarilor unităţilor administrativ-teritoriale de la nivelul judeţului, cât şi responsabililor instituţiilor publice să se conformeze prevederilor legale. În baza acestei hotărâri, sunt obligaţi să arboreze în bernă drapelul României, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu urmând a fi amânate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

În aceste momente de profundă tristeţe, prefectul judeţului Suceava îşi exprimă întreaga compasiune faţă de toţi cei afectaţi şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

Ceea ce urma să fie un eveniment de lansare a albumului trupei Goodbye to Gravity s­a transformat într-o tragedie, după ce focurile de artificii au aprins tavanul şi pereţii antifonaţi cu burete ai Clubului Colectiv. În câteva minute zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, iar aproape 200 au fost răniţi: ultimul bilanţ 30 de morţi şi 146 de răniţi spitalizaţi.

În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s­au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s­a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de­a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI