Călin Popescu-Tăriceanu

Sunt decepţionat că înfiinţarea Agenţiei Bunurilor Sechestrate nu a fost adoptată de Senat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a declarat decepţionat pentru faptul că proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate nu a fost adoptat, punctând că instituţia reprezenta un instrument important pentru recuperarea prejudiciilor. „Legea nu a putut fi adoptată, din păcate, pentru că, din câte ştim, PNL a votat împotrivă, cu toate că au cerut un termen suplimentar pentru a putea să se consulte (…) şi totuşi astăzi votul a fost negativ. Sunt decepţionat de acest lucru, pentru că mi se pare un instrument important dacă vrem ca lupta împotriva corupţiei să nu rămână numai la nivelul sancţionării celor vinovaţi, ci, în final, să conducă şi la recuperarea prejudiciilor create”, a spus Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Senatului şi-a exprimat speranţa ca legea să fie adoptată la Camera Deputaţilor. În context, el a punctat că ALDE ar putea să condiţioneze candidaturile la alegerile parlamentare de prezenţa la şedinţele legislativului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI