La 18 ani, acuzată de prostituţie

> Tânăra, din municipiul Suceava, spune că presta serviciile sexuale contra cost pentru a-şi creşte copilul 

Abia a ajuns la vârsta majoratului, dar deja are un copil şi, mai nou, a intrat în atenţia oamenilor legii pentru proxenetism. Este vorba despre o tânără din municipiul reşedinţă de judeţ, care a fost găsită de jandarmii suceveni la scurt timp după ce tocmai satisfăcuse poftele unui tânăr din judeţ. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, totul s-a petrecut la o oră distanţă de miezul nopţii de marţi spre miercuri când membrii unei patrule de jandarmi care executau serviciul de ordine şi siguranţă publică pe raza cartierului Burdujeni „au observat pe strada Tineretului un grup de persoane, printre care o persoană de sex feminin, care discutau intens”. Ceva nu le mirosea bine oamenilor legii şi, „deoarece împrejurările discuţiei păreau suspecte, jandarmii au procedat la stabilirea identităţii celor în cauză şi au efectuat verificări asupra motivului prezenţei persoanelor în locul respectiv”. Astfel s-a ajuns la concluzia că, în noaptea respectivă, un sucevean de 29 ani, a fost contactat telefonic de un grup de patru tineri dintr-o comună din nordul judeţului, având vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, şi au stabilit ca acesta să le intermedieze raporturi sexuale contra cost cu o fată de 18 ani, din municipiul Suceava, fiica concubinei lui. În momentul surprinderii, fata tocmai întreţinuse raporturi sexuale cu unul dintre solicitanţi, iar în urma serviciilor prestate a primit suma de 100 de coroane suedeze. Luaţi la întrebări, toţi cei în cauză şi-au recunoscut faptele, iar unul dintre tineri era chiar un client mai vechi de-al tinerei care a spus că a întreţinut şi în trecut relaţii sexuale în aceleaşi împrejurări, „motivând că are nevoie de bani pentru întreţinerea copilului său, rezultat dintr-o relaţie de concubinaj, tatăl copilului necontribuind la întreţinere”.

Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în cauză au fost sesizate organele competente în vederea aplicării măsurilor legale impuse de situaţie, ne-a mai comunicat sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI