Poliţiştii şi jandarmii nu pot monitoriza şi preveni incidentele din incinta şcolilor

Viorel Onea

Viorel Onea

> În semestrul al doilea al anului şcolar 2014-2015, 16 fapte penale au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ şi numai 3 în preajma acestora

Criminalitatea înregistrată în şcolile sucevene şi zona adiacentă acestora în care au fost implicaţi elevii a crescut în ultimul semestru al anului şcolar 2014-2015. Aşa relevă o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, potrivit căreia în intervalul 9 februarie-19 iunie, au fost sesizate 19 infracţiuni, cu 2 în plus faţă de perioada similară a anului şcolar precedent, cele mai multe penale, respectiv 10, consumându-se în mediul rural.

Din totalul infracţiunilor sesizate în semestrul al doilea al anului şcolar 2014-2015, 16 au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ, „zonă în care forţele de ordine (poliţie şi jandarmi) nu pot monitoriza şi preveni incidentele”. În structura infracţiunilor sesizate, ponderea o deţin loviturile sau alte violenţe, 84,21% din total, adică 16 fapte penale, diferenţa de 3 infracţiuni, fiind cele de furt (15,79%). Infracţiunile de lovire şi alte violenţe sesizate au avut un caracter spontan, unele fiind produse din joacă, altele s-au consumat în timpul recreaţiei, pe fondul nesupravegherii elevilor de către cadrele didactice de serviciu, în timp ce furturile au avut loc din cauza neglijenţei, adică a neasigurării unor bunuri de valoare. Printre cauzele criminalităţii din zona şcolilor, IPJ Suceava enumeră nerespectarea regulilor de acces în incinta acestora, dar şi lipsa unor măsuri eficiente de pază şi control. De asemenea, fenomenul infracţional este favorizat de numărul mare de minori lăsaţi fără supraveghere, pe fondul plecării părinţilor la muncă în străinătate, precum şi de consumul de alcool sau substanţe halucinogene, cât şi de proliferarea violenţei prin mass-media. „Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei în zona unităţilor de învăţământ precum şi pentru reducerea fenomenului infracţional, subunităţile de poliţie şi-au planificat, zilnic, agenţi care să fie prezenţi în zonele şi pe căile de afluire şi defluire a elevilor şi cadrelor didactice”, se arată în informarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, semnată de şeful instituţiei, comisarul-şef Viorel Onea.

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI