Vârfurile din fotbal vin din Brazilia

Jucătorul poziționat cel mai aproape de poarta adversă, parte a piciorului care oferă cel mai puțin control asupra balonului sau punctul culminant de pe parcursul unei cariere fotbalistice, de unde munca din trecut se vede ca trambulina care te-a ridicat și oboseala viitorului, ca panta care duce mereu în jos, indiferent cât timp ți-ar lua ca să ajungi acolo. Oricare ar fi sensul dat noțiunii de vârf, Brazilia are cele mai bune exemple.

Loviturile cu vârful piciorului sunt naturale, puternice și greu de dirijat, la fel ca o carieră aflată la apogeu, despre care știi clar cum a ajuns acolo, dar ți-e greu să prevezi încotro se îndreaptă. Visul oricărui fotbalist și recunoașterea internațională a talentului pus în slujba mingii, a echipei și a fanilor, premiul “Jucătorul Anului”, acordat de FIFA, întrunește cei mai talentați fotbaliști ai ultimilor 20 de ani.

 

Cluburile care nasc legende

Dacă cele mai bine cotate cluburi de fotbal au rezultate bune pentru că atrag jucători de calitate sau dacă jucătorii devin mai buni pentru că joacă la cluburi de nivel înalt, este o problemă de genul dilemei oul și găina. Cert este că pe lista celor mai bune cluburi din lume, frecvența titlurilor se concentrează cu încăpățânare pe 8 nume care au dus de-a lungul timpului acasă, titlul de cel mai bun jucător al lumii:

  • F.C. Barcelona – 7 titluri (1994, 1996, 1997, 1999, 2004, 2005, 2009)
  • F.C. Real Madrid – 4 titluri  (2001, 2002, 2003, 2006)
  • F.C. Juventus – 4 titluri (1993, 1998, 2000, 2006)
  • A.C. Milan – 3 titluri (1992, 1995, 2007)
  • F.C. Internazionale Milano – 3 titluri (1991, 1997, 2002)
  • F.C. Manchester United – 1 titlu (2008)
  • P.S.V. Eindhoven – 1 titlu (1996)
  • F.C. Paris Saint-Germain – 1 titlu (1995)

Dintre cele 8 țări care au dat fotbalului renume și fotbaliști care au ridicat stadioanele în picioare, Brazilia rămâne incontestabil țara celor mai talentați jucători de fotbal, cu cinci fotbaliști de origine braziliană care au câștigat în total de 8 ori premiul “Jucătorul Anului” oferit de FIFA.

Romario, vârful celor 1000 de goluri

A început cu Romario, cel mai bun înaintaș sau vârf al tuturor timpurilor, cu 55 de goluri înscrise pentru Brazilia din 70 de partide jucate pentru echipa sa națională, care i-au adus și titlul de al treilea jucător ca număr de goluri înscrise. Ocupă locul al doilea în Liga Braziliană cu 154 de goluri, este printre puținii fotbaliști care au înscris în total peste 1000 de goluri de-a lungul carierei și a primit titlul de „Jucătorul Anului” în 1994.

După 20 de ani de carieră fotbalistică, Romario s-a restras în activitatea de management. În 2010 a debutat în politică și a fost ales în Camera Deputaților, iar anul trecut a fost ales senator, cu cel mai mare număr de voturi adunat vreodată de un reprezentant al statului Rio de Janeiro.

Video: Cele mai bune 10 goluri ale lui Romario

Fenomenul” Ronaldo

Și unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. Este unul dintre cei patru jucători de fotbal care au câștigat premiul FIFA “Jucătorul Anului” de cel puțin trei ori, alături de Zinedine Zidane, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Cu 62 de goluri înscrise din 98 de meciuri jucate pentru echipa națională, Ronaldo ocupă locul doi în topul celor mai prolifici fotbaliști.

7786024958_da18009b97_b

Sursă foto: Paula Ferrari

Restras în 2011 din cauza accidentărilor repetate și a simptomelor de hipotiroidism, Ronaldo a continuat să fie unul dintre Ambasadorii Bunăvoinței pentru Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite, iar în 2013 a fost numit unul dintre cei șase ambasadori ai cupei Mondiale FIFA 2014 în Brazilia. În prezent, Ronaldo este co-proprietar al companiei de marketing sportiv 9INE și face parte din echipa de reprezentanți ai PokerStars, sponsorul său oficial din 2013.

 

Ronaldinho și valul celebrității

Ronaldo de Asis Moreira, cunoscut fanilor sub numele de Ronaldinho, renumit pentru tehnica sa, trucurile și driblingul rapid, este considerat unul dintre cei mai buni jucători ai generației sale. Câștigător al premiului “Jucătorului Anului” pentru doi ani consecutiv, în 2004 și 2005, Ronaldinho a jucat în 97 de meciuri ale echipei sale naționale, marcând 33 de goluri. Fotbalistul joacă în prezent în echipa clubului mexican Queretaro și este unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști ai lumii, cu sponsorizări oferite de numeroase firme printre care se numără Nike, Pepsi, Coca-Cola, EA Sports și Gatorade.

Video: Ronaldinho – Cele mai frumoase 50 de goluri

Kaka la mijlocul terenului

Renumit pentru ușurința cu care strecoară mingea printre adversari, agilitatea cu care străbate terenul și șuturile puternice și precise lansate la fel de bine cu ambele picioare, Ricardo Kaka ocupă în prezent poziția de mijlocaș ofensiv al echipei Orlando City. A jucat pentru Sao Paolo, Milan și Real Madrid și a câștigat titlul de cel mai bun jucător al anului în 2007. Cu o popularitate care i-au adus contul de Twitter pe locul II ca și număr de followeri înregistrați de un atlet, Kaka are ca sponsor principal brandul Adidas și un contract de modeling cu vestita firmă Armani.

11861212276_0591eef4d0_h

Sursă foto: Jan S0L0

1999 și Jucătorul Anului

Rivaldo Vítor Borba Ferreira, fost fotbalist profesionist, în prezent președinte al clubului brazilian Mogi Miriam Esporte, a primit titlul de cel mai bun jucător al anului în 1999. Este pe locul 7 în topul jucărilor cu cele mai multe goluri înscrise pentru echipa națională a Braziliei cu 35 de goluri înscrise din 74 de meciuri jucate. Renumit pentru loviturile de la distanță și controlul asupra mingii, Rivaldo s-a retras din fotbalul profesionist în anul 2014.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI