La finele anului trecut

Munca nedeclarată a bătut în retragere

> Doar două persoane care lucrau fără forme legale de angajare au fost descoperite, în decembrie, de inspectorii de muncă suceveni

 

Pe parcursul ultimei luni a anului recent încheiat, inspectorii de muncă suceveni au depistat 74 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, informează şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu. Potrivit lui, este vorba despre cinci persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi despre 67 de persoane ale căror contracte fuseseră remise, totuşi, în REVISAL, însă după expirarea termenului legal.

Pe de altă parte, de evidenţiat este faptul că doi lucrători munceau fără forme legale de angajare, aceştia prestând la un singur angajator.

În luna la care facem referire, în domeniul relaţiilor de muncă, angajaţii specializaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat 218 controale. În urma descinderilor s-au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 31.800 de lei.

În ceea ce priveşte munca la negru, inspectorul-şef Romeo Butnariu precizează că firmei descoperite că avea la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale i s-a dat o amendă de 11.000 de lei.

Pe durata verificărilor, inspectorii ITM Suceava au mai depistat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, repausului săptămânal şi celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. De asemenea, pe lângă cele menţionate, s-a descoperit că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI