Prof. Romeo Bolohan din Dumbrăveni, nominalizat pentru Gala Premiilor Mentor

MOL România și Fundația pentru Comunitate vor decerna Premiile Mentor pentru Excelență în Educație – 2013 unui număr de zece dascăli „care au ghidat destinul elevilor lor, cu rezultate excepționale”.
 

Lista premianților va fi făcută publică în cadrul galei din 16 aprilie a.c., la Cluj Napoca. La eveniment, ne informează că va participa și prof. Romeo Bolohan, de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, fiind unul dintre nominalizați. Romeo Bolohan de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, se prezintă: Am început activitatea didactică în urmă cu 20 de ani, când desfășuram activități de voluntariat în școlile din tot județul Suceava, cu mare pasiune și de 13 ani predau disciplina Educație tehnologică pe care o predau cu dragoste față de elevi. Ani la rândul i-am învățat pe elevi să iubească lucrul bine făcut și i-am îndrumat în alegerea carierei. Influența mea asupra elevilor a fost iubindu-mi meseria și iubindu-i pe ei. Mulți elevi de ai mei au ales să fie profesori, doctori, ingineri în țară și în străinătate. Eu nu cred că poți face performanță doar fiind foarte specializat într-o singură direcție. În plus, educația tehnologică are ca obiectiv fundamental o noua viziune și atitudine practică asupra omului și sensurilor vieții, prin prisma tehnologiei, precum și o înțelegere a rolului tehnologiei în progresul omenirii. De-a lungul celor 20 de ani am cunoscut de multe ori succesul, prin rezultatele tuturor categoriilor de elevi pe care i-am îndrumat: atât cu elevi crescuți în instituțiile de protecție a copilului din județul Suceava, ca promotor în ceea ce privește continuarea studiilor liceale sau universitare, cât și cu elevi capabili de performanță. În acest sens am obținut peste 300 de diplome cu premii sau participări la diverse concursuri sau olimpiade școlare locale, județene, naționale și internaționale. Cel mai mare și valoros premiu a fost în 2012, când am câștigat Concursul Național «Tort Aniversar Disneyland Paris», din 75 de școli din țară, cu întreaga clasă de elevi, iar 30 de elevi și 6 însoțitori au beneficiat de o excursie magică de 5 zile la Disneyland Paris. Toate costurile privind zborul, transferul la hotel, mesele, asigurarea și cazarea au fost plătite de Perfect Tour – unic reprezentant al Disneyland Paris în România. Premiul pentru care am fost nominalizat îmi aduce o mare satisfacție. E un lucru unic într-o carieră, se acordă foarte greu și înseamnă un plus de motivație pentru a-mi face meseria așa cum am visat. Este un premiu care se acordă după niște criterii foarte interesante. Fundația pentru Comunitate caută oameni care influențează cu adevărat destinul copiilor. La criteriile de evaluare contează felul în care te descriu atât elevii, cât și părinții sau alți colegi, profesori”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI