Riscul

Preşedintele României se află în faţa unei alte probe dificile. După ce, miercuri, 209 deputaţi au zis „da” (de fapt, „nu”, căci era vorba de respingerea OUG ce prevedea amânarea), 98 s-au abţinut, iar numai 3 s-au opus respingerii, preşedintele are să zică ultimul cuvânt în chestiunea dublării alocaţiilor. Altfel, dacă e vorba de da ori ba, vor fi spus unii că minorii nu votează; dar vin la urne majorii – părinţi, bunici, familia lărgită. Şi nu-s de lepădat cei 600 de lei pentru copilul de până la 2 ani (sumă mai mare decât ajutoarele sociale acordate ca venit minim garantat, totodată reprezentând aproape juma’ din salariul minim net), nici cei 300 de lei de până la majorat. Dacă e vorba, aici, (şi) de stimularea natalităţii, va rămâne de văzut cine să fie realii beneficiari ai statului: familiile cu venituri minuscule sau fără venituri ori… toate familiile? Căci ştiţi şi dvs., într-un fel se priveşte situaţia dintr-o „celulă de bază a societăţii” care trăieşte de azi pe mâine, iar cu totul altfel este percepută dintr-o familie consolidată financiar şi material, care este pregătită să-şi susţină urmaşii în principal din resurse proprii, nu din contribuţiile statului. Astfel, riscul major în suportul acordat minorilor prin alocaţii majorate ar fi ca, în perspectivă, cel puţin în unele cazuri (dar experienţe anterioare şi actuale arată că nu chiar puţine), tot statul să-şi ia obligaţia ca, într-un fel sau altul, să-i poarte pe minori la şcoală, să-i facă oameni. Chiar riscul de a-i face oameni dependenţi de alocaţii şi ajutoare.