Operator fără spor

Pe vechea lui diplomă de studii medii scrie „operator chimist”, iar vechea lui carte de muncă, aia de carton şi hârtie, atestă că a urcat ceva în ierarhia categoriilor, pe vremea când acestea încă se mai acordau (ca şi sporurile). Nu-i era tocmai rău pe vremea aceea, acum vreo două decenii, dar s-a luat după alţii şi a renunţat, s-a privatizat la negru, căci se câştiga excelent din zugrăvit. El n-a excelat, mai bine zis s-a complăcut în a fi tot mâna a doua, neinvestind în scule, în meserie. Pe urmă tot după alţii s-a luat şi, o perioadă, „a făcut”, pe rând, Grecia, Germania, Italia. Dar pe-acolo a fost mofturos, nu-i plăcea să care cu spatele (ba s-a ales şi cu ceva beteşug), să lucreze între 10 şi 16 ore pe zi, nici nu-i priia departe de casă şi familie. S-a întors, zicând că, totuşi, între ai săi îi va fi mai bine. Dar, vai!, secţia în care prestase cândva dispăruse, spre a face loc unui centru comercial. Însă, dornic să se integreze, a lucrat, pe rând, ca necalificat ce se regăsea, în construcţii, la amenajat grădini, la cărat şi asamblat mobilă. Apoi a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior când a găsit un post călduţ de operator calculator; l-a pierdut însă curând, căci o nepoată a şefului terminase facultatea de drept şi n-avea unde. Prin toamnă, nefiind de ales, s-a făcut spălător de vase la un restaurant (elevul tocmit pe post înainte revenise la liceu); a muncit cu râvnă, zice, revenind la programul de 10-16 ore/ zi, (neoficial) devenind ajutor de bucătar. Asta până într-o zi când, după reduceri de lefuri (oficial, trecut de la 8 ore la 4 ore), s-a ajuns la reduceri de posturi. Vara asta şi-a petrecut-o când într-o spălătorie de maşini, când paznic de noapte şi distribuind reviste publicitare; încă se consideră norocos. Dar spune că se priveşte mai puţin în oglindă, fiindcă se apropie de 50 şi arată de peste 50. Aspect deja observat şi de potenţiali angajatori, care, de la caz la caz, contra unui „pachet salarial atractiv” (se poate citi: minim pe economie „garantat”), îi solicită ba să aibă „experienţă dovedită”, ba carnet auto (chiar şi maşină personală), ba să aibă minim 16 ani (dar nu mai mult de 30, căci este vorba despre „o echipă competitivă”), ba să fie femeie… şi să demonstreze maximă disponibilitate. Uite-aşa, în sfârşit, s-a decis să se califice. Oare e prea târziu să urmeze cursuri de bucătar sau frizer?…