Hoți de calculatoare

 

Postul de poliție Bălcăuți a fost sesizat despre faptul că, de la o școală din localitatea Negostina, persoane necunoscute au sustras mai multe calculatoare. „Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, în cadrul unității de învățământ, există o sală dotată cu 14 calculatoare, ce au fost verificate și încuiate la data de 25.06.2013”, informează IPJ Suceava. În ziua de 1.07.2013, însă, în jurul orei 13, când a fost descuiată sala unde se aflau calculatoarele, s-a constatat faptul că din sală au fost sustrase toate cele 14 calculatoare, prejudiciul fiind de circa 12.000 lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că autorii au intrat în sala cu calculatoare prin forțarea unui geam din termopan. S-au dispus măsuri în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI