Legea tăcerii

Aproape că n-ar trebui să ne mai mire. Aproape că ar trebui să considerăm o trăsătură a normalității faptul că, atunci când – dintr-un motiv sau altul – este la ananghie, o autoritate publică, oricare ar fi fiind ea, închide ușile și pune degetul la gură. Acum avem în vedere Ministerul Sănătății, ca ultim exemplu, dar situația e aproape generalizată. Instanța superioară a sănătății naționale va fi fost foarte mulțumită că presa a realizat mediatizarea necesară în contextul pandemiei de gripă nouă.

 

L.D. Clement

N-a mai fost la fel de mulțumită când a considerat că presa ar fi depășit doza de informație prescrisă (?) și a fost absolut nemulțumită când presa a furnizat detalii despre persoane grav afectate de virus sau, din păcate, decedate. E adevărat că, în condiții firești, doar persoana/familia în cauză poate decide dacă să-și facă publice numele și suferința. Dar acum nu mai este vorba despre astfel de condiții. Și, în plus, nu interesează dacă este vorba despre Popescu sau Ionescu, ci de unde este el, unde lucrează/învață, așadar ce comunitate frecventează, cum s-a ales cu virusul și cui îl mai poate transmite. Dacă ne gândim bine, într-o astfel de situație, cu toții avem același interes, suntem de aceeași parte a baricadei, astfel încât, credem, mai benefic și mai eficient este dialogul decât tăcerea. Fiindcă bănuim că nicio autoritate nu este interesată ca tăcerii pe care o promovează să i se răspundă cu presupuneri și speculații.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: