Într-un singur an

Amenzi de 10 miliarde de lei vechi pentru proprietarii care nu și-au păzit la pădurea

Aproape 80 la sută din su-prafața împădurită a județului Suceava este administrată și păzită de un ocol silvic privat sau de stat, procentajul fiind cel mai mare în comparație cu județele din jur. Așa susține șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava, Costel Girigan, care precizează că, potrivit OUG nr. 139/2005, deținătorii privați de pădure sunt obligați, sub rezerva sancțiunii contravenționale, să încheie contracte cu structuri autorizate de administrare silvică.
 

De la intrarea în vi-goare a actului normativ amintit, în aprilie 2006, ITRSV a emis către proprietari 1800 de somații. Aceasta după ce, în ședințe organizate în colaborare cu primăriile, deținătorilor li s-au prezentat beneficiile serviciilor silvice autorizate. În anul care a trecut, inspectorii silvici au aplicat celor care nu s-au conformat 812 amenzi în valoare de 941.500 RON (9,41 miliarde lei vechi). La acest capitol, județul Suceava deține 80 la sută din totalul sancțiunilor contravenționale prescrise în întreaga țară. Ca urmare a aplicării rigorilor legislației de profil, până la această dată s-au încheiat 3632 de contracte de administrare pentru o suprafață de 13.375 de hectare de pădure privată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI