Articole recente

Șah la Universitate

14 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În organizarea Clubului Sportiv „Universitatea” Su-ceava, împreună cu Asociația Județeană de Șah, în zilele de 11 și 12 martie a.c. s-au des-fășurat, în sala Cantinei Uni-versității „Ștefan cel Mare”, două concursuri de șah rapid. În prima zi s-a disputat „Cu-pa Universității” pe echipe, ediția a IV-a, acestea fiind formate dinCiteşte

Cinci plus 1 suceveni, în nocturnă spre Divizia A

14 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Stadionul „Borzoghean” din Piatra Neamț, al Ceahlăului din localitate, unde evoluează cinci suceveni – patru jucători achiziționați în intermercato: Lucian Goian (Dinamo), Augustin Ivașcă (FC Botoșani), Mihai Baicu (Farul), Vasile Prisacă (FC Botoșani), bașca președintele grupării, Mircea Crainiciuc, precum și „suceveanul” de suflet al bucovinenilor, antrenorul Marin Barbu, zis Magiun,Citeşte

Târgoviște, victorie fără opinteli, pentru studenții lui Ghervan

14 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Încă 3 victorii și CS „U” Suceava promovează în Liga Națională Fără să se opintească și să cheltuie energie suplimentară, handbaliștii de la CS Universi-tatea Suceava au punctat duminică de 34 de ori în poarta celor de la Universitatea Valahia Târ-goviște. Gazdele însă n-au reușit să marcheze decât 25 deCiteşte

Bronz la naționale pentru un câmpulungean accidentat

14 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Atletul câmpulungean Adrian Dunea-Polesciuc, dublu legitimat la CSM Suceava și CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, a obținut, duminică, medalie de bronz la Campionatele Naționale de sală de Juniori II de la Bacău, deși o accidentare la coapsă și o ușoară răceală l-au împiedicat să se antreneze la capacitate și să atingăCiteşte

Semne de mirare

14 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un computer care citește gândurile! Informaticieni (ajutați de neurologi) de la Institutul Fraunhofer (Germania) au prezentat, la Târgul CeBit de la Hanovra, prototipul unui computer care poate citi gândurile, transformându-le în propoziții coerente. Pentru a fi “citiți” de calculator (dacă vor…), oamenii se așază în fața aparatului, își atașează peCiteşte

Îngrijitoarea

11 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

De opt ani de zile, Marioara Halip, din Marginea, mamă a opt copii, este captiva fa-miliei de cuvinte și de sentimente a grijii. Trăiește în Italia, la Torino, îngrijind persoane în vârstă, suferinde. Pentru că nu este o profesionistă școlită în rezerva față de pacient, ea le și poartă deCiteşte

Acel simbol dominant, copleșitor…

11 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Așteptată cu nerăbdare de românii din nordul Bucovinei, vizita recentă a președintelui Traian Băsescu i-a nemulțumit pe mulți dintre aceștia, care sperau să aibă un dialog „mai în tihnă” cu înaltul oaspete. Liderii care au reușit totuși să-și spună păsurile au făcut-o în fugă, unii dintre ei întrebându-se cât aCiteşte

„Cetățenii nu sunt interesați de spectacol”

11 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Liderul liberalilor suceveni ajunge la această concluzie analizând realist actualitatea politico-socială Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, a apreciat, vineri, că Alianța D.A. ar trebui să se întoarcă la programul de guvernare, argumentând prin experiența proprie care arată că „cetățenii nu sunt interesați de spectacol”. Dl Lungu a spus, într-o conferințăCiteşte

Pensionarii protestează la Prefectură

11 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Reprezentanții pensionarilor s-au întâlnit, vineri, la Prefectură, cu prefectul Orest Onofrei, căruia i-au prezentat doleanțele, cerând modificarea Legii pensiilor, îmbunătățirea asistenței medicale, renunțarea la impozitarea pensiilor și soluții pentru a-și putea achita facturile la utilități după ce subvențiile la energia termică vor fi suspendate. Totodată, ei au înmânat un protestCiteşte

Un tir de marfă suspectă

11 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

(Îmbrăcăminte sport și parfumuri de mii de dolari presupuse a fi contrafăcute) Un „automarfar” burdușit cu îmbrăcăminte sport și par-fumuri, ajuns în Vama Siret, a intrat, ieri, în vizorul vame-șilor și al poliției de frontieră din cadrul P.T.F. Siret. În-trucât existau suspiciuni în ceea ce privește cantitatea de mărfuri transportate,Citeşte

www.internationaldriversassociation.com/ro/

Sumarul ediţiei: