Articole recente

Micro-proiecte „Fondul Europa“: 493 depuse, 26 alese

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Printre cele câștigătoare, centrul de informare europeană de la Primăria Câmpulung Delegația Comisiei Europene în România a anunțat care sunt rezultatele concursului pentru anul 2005 în cadrul Programului Phare de micro-proiecte “Fondul Europa”. Câștigătoare sunt 26 de proiecte, dintr-un total de 493 (“număr record”, după cum precizează Ioana MarchisCiteşte

Breasla Meseriașilor vicoveni și-a cinstit ziua

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenie, Breasla Meseriașilor din Vicovu de Sus și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea aceasta înseamnă, de fapt, un prilej de rugăciune cu binecuvântare pentru binefacerile primite, cât și pomenirea maiștrilor decedați, potrivit unei rânduieli creștine speciale, către Maica Domnului, patroana acestei Asociații a creștinilor meseriașiCiteşte

Alternativă la grevă…

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Chiar dacă sunt (încă) în grevă, cadrele didactice din județ nu-și dezmint menirea, aceea de a lucra cu copiii, aceea de autodepășire, de perfecționare continuă. Astfel, cercurile pedagogice s-au desfășurat cu respectarea datei, temei, programei. Pe 17 noiembrie, la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava – agitație asemenea unui stupCiteşte

Un bal inedit

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Organizatorii Balului Bobocilor de la Grupul Școlar Nr. 1 Suceava, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe scena Casei de Cultură, s-au întrecut pe ei înșiși anul acesta. Întreg spectacolul s-a desfășurat sub semnul amintirilor și nostalgiei. Vineri seară, invitații balului au fost întâmpinați de un „moșulică” aflatCiteşte

Ninsoare din belșug

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La sfârșit de săptămână a nins în permanență la Câmpulung Moldovenesc, iar stratul de zăpadă măsoară 7 cm în localitate și 15 cm în golul alpin de pe masivul Rarău. Circulația rutieră nu a fost afectată de valul de ninsoare, iar edilii locali s-au ținut de promisiune și nu s-auCiteşte

Pensionări suspecte, de „bolnavi închipuiți“

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul Orest Onofrei a dispus efectuarea de verificări privind pensionarii pe caz de boală din județ, după ce a aflat că numeroși astfel de pensionari lucrează în străinătate sau fac mic trafic de frontieră. Dl Onofrei a spus, într-o conferință de presă, că, în urma unei sesizări, a constatat căCiteşte

Recuperări salariale în instanță

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Directorul Spitalului Județean denunță inadvertențe între contractul-cadru și cel colectiv de muncă Spitalul sucevean are de înapoiat salariaților de la Serviciul de anatomie patologică suma de 2,1 miliarde lei, bani reprezentând diminuări ale sporurilor salariale în anul 2003. Aceste ajustări la salarii au fost efectuate de fosta conducere a spitaluluiCiteşte

Doar spitalele care prezintă proiecte serioase ar trebui să primească bani

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

apreciază directorul Spitalului Județean Directorul general al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Cristian Irimie, este de părere că doar spitalele care prezintă proiecte serioase ar trebui să primească bani din fondul de risc, pentru a se elimina astfel subiectivismul existent la alocarea fondurilor pentru dezvoltare destinateCiteşte

Artă și civilizație medievală

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Complexul Muzeal Bucovina organizează simpozionul internațional “Artă și civilizație medievală”, în perioada 25-26 noiembrie 2005, în aula Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, de la ora 10. Manifestarea a ajuns la a XII-a ediție. Potrivit reprezentanților CMB, ediția de anul acesta este dedicată aniversării a 100 de ani de la naștereaCiteşte

Omagiu filosofiei la Câmpulung

22 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O manifestare de ținută, din rândul celor cu care Primăria și Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc i-au obișnuit (frumos) pe localnici de o bună bucată de vreme – alături de care regăsim de această dată și Fundația Culturală „Alexandru Bogza” –, este și cea la care suntCiteşte

Fiiinforma.ro - Noi testam, tu cumperi

Sumarul ediţiei: