Vertical

Lege și tocmeală

Lege și tocmeală

1 noiembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„Unde-i lege nu-i tocmeală”, zice românul, care nu a trecut niciodată prin furcile caudine ale justiției sau prin biroul unor magistrați în care mirosul de… nedreptate este strident. Semnatarul acestor rânduri, care, de-a lungul anilor, a colaborat în activitatea jurnalistică, îndeaproape, cu mulți procurori, nu-și poate explica dedesubturile întâmplărilor și-șiCiteşte

MAESTRUL

29 octombrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

S-a stins Maestrul Ion Irimescu. La 102 ani și 8 luni, vestea a surprins mai tare decât dacă plecarea s-ar fi petrecut înainte de centenar. După împlinirea secolului, lumea începuse să vorbească de primul său secol de viață, nu pentru că intrase în cel de-al doilea, ci pentru că purCiteşte

Acei „baroni” bugetari…

Acei „baroni” bugetari…

28 octombrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Zilele trecute am putut vedea pe posturile de televiziune cum președintele României, domnul Traian Băescu, dialoga cu câțiva deținuți scoși la muncă, amărâți care îi explicau înaltului oaspete motivele pentru care au ajuns la penitenciar. Ei își motivau faptele prin sărăcia care îi copleșea, furaseră de foame, cum s-ar spune.Citeşte

Privilegiu de slujitor

Privilegiu de slujitor

27 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Știu că, pre lătinie, cuvântul ministrum înseamnă slujitor. Iar primar, natural, înseamnă fruncea. Nu-i prea dată fiștecăruia oportunitatea de a se instala în fața comunității, spre cârmuire. E, ca și bunătatea ori înțelepciunea, un privilegiu. Inspirat au ba, e altă treabă. Ca și domniile voastre, îmi amintesc de bunul CosticăCiteşte

Internetul, între da și ba

26 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O defecțiune produsă la rețeaua de internet m-a lăsat luni într-o ceață totală. Mă simțeam neajutorată, de parcă eram pe o insulă pustie. Primul lucru pe care îl fac, de obicei, când ajung la redacție este să dau click pe “internet explorer” și să “consult” site-urile cu ultimele informații dinCiteşte

S-a-nsurat Mișu!

S-a-nsurat Mișu!

25 octombrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

A făcut-o și a fost O.K. Elegantă, veselă, generoasă, nunta lui Mișu și a finuței lui soții a trecut, cred, ca cel mai important eveniment monden al sezonului. Să nu vă vină să credeți câtă lume bună a venit sâmbătă seara la petrecere, la nunta unui ziarist! „Crema” Sucevei aCiteşte

Floarea

22 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Liliana din Ipotești și-a măritat zilele trecute fata. Și pentru că Liliana, ca și unul dintre nașii de cununie (celălalt fiind patron în construcții pe meleagurile noastre), și ca destule din neamurile sale, lucrează vara în industria hotelieră din Italia, și nu oriunde, ci chiar la Veneția, nunta de laCiteşte

Consulul inimilor noastre

Consulul inimilor noastre

21 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„Să ne bucurăm când cineva câștigă, să nu avem întotdeauna cuțitul la brâu, să lăsăm animozitățile și micile ranchiune, să fim alături de cel care e în glorie”, a fost îndemnul domnului Romeo Săndulescu, consulul general al României la Cernăuți, pe scena Palatului Academic, îndemn adresat românilor nord-bucovineni, cu prilejulCiteşte

Radu mamii pacoste…

Radu mamii pacoste…

20 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un om și-a dorit o haină. Normal, se duce la meșterul care… l-a lucrat și servit toată viața. Fără de cusur. Îi ia măsurile. Toate preparativele rulează normal. Sorocul?! Când haina va fi gata… Și trece o săptămână, trec două, trei. Clientul intră la griji. Da’, mă rog, data isprăviriiCiteşte

Dreptate cu două măsuri

19 octombrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Se pare că reforma în Justiție nu are, cel puțin deocamdată, efectele scontate. Este posibil să fie prea devreme pentru ca rezultatele să se vadă. Ori s-ar putea să fie vorba despre veșnica bulibășeală a structurilor și mișcare a cadrelor, după principiul „vin ai noștri, pleacă ai voștri”. Cert esteCiteşte

Sumarul ediţiei: