Vertical

Casele șpăgii

19 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aflat în plină tinerețe, cu putere de muncă și stare materială bună, un tânăr familist din municipiul Suceava a hotărât să-și construiască o locuință. Sprijin, inclusiv financiar, avea, așa că a început… marea bătălie. Și asta pentru că, într-adevăr, în ziua de azi, a construi o casă înseamnă o mareCiteşte

Noi

16 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Zilele acestea, la Târgul de Carte de la Chișinău, Editura Augusta Timișoara prezintă, între alte noutăți ale sale (cum ar fi volumul „Poeme de religii diferite” al sucevencei Carmen Veronica Steiciuc), „Drumul spre Ombria” de Elisabeta Isanos, prilejuind astfel o frumoasă întâlnire publicului de peste Prut cu fiica marii poeteCiteşte

Papagalul amețit din post

Papagalul amețit din post

15 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Când au probleme emoționale, în Occident, oamenii obișnuiesc să meargă la psiholog ori să ceară sprijinul unui psihiatru. În România, chiar în Bucovina, cel mai adesea se apelează la ajutorul unui preot, lucru extrem de lăudabil doar pentru anumite persoane. Mi-ar plăcea foarte mult ca preotul la care mă adresez,Citeşte

Lecția din Salonul 302

Lecția din Salonul 302

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Vreun nefericit suferise probabil un accident și, pe pavajul din fața Spitalului Municipal Rădăuți, petele de sânge se uscaseră deja, amintind de ceva foarte trist și dureros, firește. Deunăzi, așteptasem și eu vreun telefon de la cineva care să-mi spună aiurea că viața e frumoasă, ori să-mi repete ceva, orice,Citeşte

Celula noastră!

Celula noastră!

12 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

După lupte seculare care au durat mai bine de un hârdău de 15 ani de curată democrație, în sfârșit, ru-mânii din interiorul spațiului carpato-danubiano-pontic au de ce se bucura: puterea care administrează de vreo două luni și mai bine haznaua statală (a se înțelege prin „hazna” sensul originar de vistierie,Citeşte

Rugăciunea

9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Anunțată în prima zi a lui aprilie de presa italiană, știrea morții Papei Ioan Paul al II-lea a fost imediat dezmințită. Trecerea Sfintelui Părinte din viață în viața veșnică a mai durat 24 de ore, răgaz în care, cu-prinzând rând pe rând meridianele și paralele terestre, o rugăciune mondială i-aCiteşte

Un alt fel de asasinat

Un alt fel de asasinat

8 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prezent la Rădăuți, cu prilejul unui seminar despre Holocaust, dl Rafael Vago, profesor universitar la Universitatea din Tel Aviv, a dat o definiție a Holocaustului și a arătat că, pentru a ajunge la acesta, este nevoie de patru etape. Prima etapă viza „alteritatea“, adică identificarea celuilalt ca fiind „altceva“, peCiteşte

De ce-a rămas repetent Dinescu…

De ce-a rămas repetent Dinescu…

7 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O să zâmbești, amice, da’ știrea care m-a răvășit cel mai tare și mai tare, în vremea din urmă, n-a fost nici moartea Papei (Quod naturalia / Ce-i natural…), nici găbjirea urinologului Grig în Suedia, nici presarii înturlucați în ceață prin aburitul Irak, nici…, nici. Nu. Zilele trecute, agențiile mediaCiteşte

Tăvălugul scumpirilor

6 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Elan frânt

5 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Interesul scăzut pentru participarea la urne la alegerile de duminică ar trebui să dea de gândit noii puteri. În capitală s-a înregistrat cel mai mic procentaj de votanți din anii post revoluționari, electorii nemai-lăsându-se amăgiți de avalanșa promisiunilor de mai bine. Oamenilor li s-a făcut lehamite de lamentările competitorilor, deCiteşte

Sumarul ediţiei: