Societate

Argint și bronz pentru inventatorii suceveni

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Duminică, 10 aprilie, s-a încheiat, la Geneva, cel de al 33-lea Salon Internațional al Invențiilor, Tehnicilor și Produselor Noi, organizat sub înaltul patronaj al Președintelui Confederației Elvețiene, Consiliului de Stat al Republicii și Cantonului Geneva și al Consiliului Administrativ al orașului Geneva, cu sprijinul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).Citeşte

Gavril Mîrza critică inițiativa referitoare la revocarea președinților consiliilor județene

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> În cazul unor abuzuri legislative, Liga aleșilor PSD, pe care domnia sa o conduce, se va adresa Congresului Puterilor Locale și Regionale de la Strasbourg și la Comisia Europeană Președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, liderul Ligii aleșilor PSD a declarat ieri, într-o conferință de presă, că are înCiteşte

Omul cu păstrăvii

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Gheorghe Poenaru este un gospodar din comuna Fundu Moldovei. La cei 67 de ani, poate spune fără exagerare că are cu se lăuda. A fost și sa-lariat, timp de 30 de ani. Acum este pensionar, dar nu stă degeaba o clipă. Își amintește că a pornit în viață de laCiteşte

Problema medicamentelor, pe primul loc

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Mai mult de jumătate din sucevenii care s-au dus la CJAS Suceava în audiență, în luna martie, au cerut infor-mații legate de medicamentele compensate și gratuite. 37 de persoane din cele 62 care au fost în audiență au întrebat despre farmaciile care elibe-rează medicamente gratuite și compensate pentru diferite afecțiuniCiteşte

Primarii vor fi chestionați

13 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primarii din județul Suceava vor trebui să răspundă, în curând, la o serie de în-trebări legate de angajații lor și de problemele cu care se confruntă zi de zi. Prefectul Orest Onofrei a anunțat, ieri, că va distribui în toate primăriile din județ chestionare cu întrebări referitoare la problemele anunțate,Citeşte

Frasin – o urbe cu multe priorități

Frasin – o urbe cu multe priorități

12 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Deși are aspirații de localitate cu statut de oraș, Frasinul nu a avut, până nu de mult, telefon la Primărie. Acum are și telefon, și fax, și telefoane mobile, și calculatoare. Și asta pentru că, aici, în fruntea obștii, a fost ales un om vrednic, ing. Mircea Dan Gingolia, silvicultorulCiteşte

O comunitate…care încă nu este a tuturor

12 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Nu de mult, la sediul Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Hliboca, Regiunea Cernăuți, la inițiativa Uniunii Societății Românești ‘’Pentru Integrare Europeană’’, a avut loc consfătuirea reprezentanților ONG-urilor românești din Ucraina. Au participat delegații românești din Regiunea Cernăuți, Odesa și Kiev. Deplasându-mă la Cernăuți, am stat de vorbă peCiteşte

Suceava va arăta lună

Suceava va arăta lună

12 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Asigură viceprimarul Angela Zarojanu, adăugând că un rol important îi revine și populației Primăria Suceava a suplimentat comanda pentru salcâmi și molizi, prima tranșă de 30.000 de bucăți fiind epuizată deja. Executivul a mai solicitat încă 55.000 de fire de arbuști, numai în cartierul Obcini fiind plantați 30.000 deCiteşte

Elevii chiulangii și minorii pierde-vară

9 aprilie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Postul Paștelui nu îi oprește pe unii elevii să colinde barurile și restaurantele aflate în imediata apropiere a școlilor, dar nici Poliția să îi verifice. Ieri, în urma unui amplu raid, efectuat în județ între orele 9 și 13, reprezentanții Poliției au găsit 29 de minori care absentau nemotivat deCiteşte

Proprietarii de garaje suprataxați vor primi înapoi banii achitați în plus

8 aprilie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Cu toate că au avut parte de un adevărat calvar birocratic, vina întârzierii neaparținându-le, toți cei de bună credință sunt obligați să plătească chirii suplimentare de milioane de lei > La un moment dat, păgubiții din zona „Cartodrom” intenționau să acționeze în instanță instituțiile care i-au lezat în dreptulCiteşte

Sumarul ediţiei: