Politică

A decis opțiunea delegaților

30 martie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Șeful social-democraților suceveni este de părere că, la alegerile din PSD Suceava, nu s-a exercitat nici o influență din afară Liderul județean al PSD Suceava, dl Gavril Mîrza, apreciază că desemnarea noului președinte al Organizației Municipale Suceava a partidului s-a făcut în conformitate cu dorința delegaților la Conferința deCiteşte

Competiție internă strânsă

29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Social-democrații și-au clarificat componența echipei cu care vor „defila” în următorii ani în municipiul reședință de județ Căpitanul echipei a fost ales dl Virginel Iordache, inspector general adjunct al IȘJ Suceava, care în Conferința de alegeri ce a avut loc la finele săptămânii trecute, a reușit să atragă unCiteşte

I-au adus succesul…motivele insuccesului

I-au adus succesul…motivele insuccesului

29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Noul șef ales al PSD Suceava, dl Virginel Iordache, a reușit să-și atragă simpatia colegilor din partid pentru funcția de președinte (și) ci-tând din Pierre de Coubertin și recitând din Ni-chita Stănescu. El a izbutit să-și devanseze con-tracandidatul, probabil, și datorită raportului prezentat în cadrul Conferinței, prin care a dezvăluitCiteşte

Bunul plac vs. bunul simț

29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a acuzat, sâmbătă, actuala putere de „impunerea bunului plac”. Prezent la Conferința de alegeri a organizației municipale PSD Suceava, domnul Bejinariu a afirmat, în acest cadru, că se pronunță pentru „o opoziție constructivă” și că va milita pentru o atitudine civilizată în raport cuCiteşte

Posibilă sancțiune

29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Organizația PNL Suceava ar putea lua în discuție cazul senatorului Tiberiu Prodan, a declarat, ieri, președintele acesteia, dl Orest Onofrei. „Conducerea centrală a partidului a anunțat că va discuta sancționarea dlui Prodan. Noi nu ne putem pronunța înainte ca forurile centrale să adopte o decizie”, a spus dl Onofrei.  Citeşte

Solicitare UUR pentru „chermeze“ de evitat

29 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deputatul UUR, ing. Ștefan Tcaciuc, solicită, printr-o adresă oficială (nr. 98/28.03. 2005), prefectului Orest Onofrei să dispună „ca autoritățile locale să nu participe la chermezele organizate de Dumitru Morhan, întrucât UDUR este o organizație ilegală”.   Conform opiniei liderului ucrainean, UDUR „a fost scoasă în afara legii din cauza listelorCiteşte

„Răzmeriță” la cârciumă

26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primarul PSD al comunei Breaza, dl Ștefan Grămadă, îl acuză pe fostul său contracandidat din partea PD în alegerile locale că a organizat o manifestație ilegală într-un bar din comună, cu scopul de a-l înlocui din funcție, cerând Poliției să efectueze cercetări în acest caz. Domnul Grămadă a declarat, ieri,Citeşte

Noul lider municipal – Neculai Bereanu

26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Domnia sa a ocupat fotoliul lăsat liber de consilierul Vasile Andronache, exclus din partid anul trecut, pe motiv de „ieșire în presă” cu declarații denigratoare la adresa conducerii formațiunii politice din care făcea parte Organizația Suceava a Partidului Popular România Mare are o nouă conducere. Aceasta a fost aleasăCiteşte

Riscurile transparenței

26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Senatorul PUR de Suceava, dl Constantin Gheorghe, membru al Comisiei de Administrație Publică, și-a anunțat, ieri, poziția privind publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor, arătând că este de acord cu această lege, dar că a cerut o dezbatere privind „anumite efecte” referitoare la siguranța celor care își declară averea. „LegeaCiteşte

„Sunt de acord cu declarația de avere”

„Sunt de acord cu declarația de avere”

26 martie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan a declarat, ieri, că nu s-a opus niciodată publicării declarațiilor de avere ale demnitarilor și că, în cadrul lucrărilor Comisiei de Administrație Publică a cerut doar o dezbatere mai amplă asupra mai multor aspecte care vizează demnitarii. „Sunt de acord cu declarația de avere.Citeşte

Sumarul ediţiei: