7 noiembrie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
La Bucureşti, oraş rămas tot la vreo 125 km de Siliştea-Gumeşti, s-a proiectat oficial filmul „Moromeţii 2”, regizat, după trei decenii de la „Moromeţii”, de acelaşi Stere Gulea şi realizat, în principiu, ca şi primul, după cărţile aceluiaşi Marin Preda. Scriitorul Radu Paraschivescu a punctat, la eveniment, că noul filmCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
Trebuie să recunoaştem că, atunci când avem în preajmă pe cineva care a fost condamnat şi a făcut puşcărie pentru infracţiuni penale, ceva din interiorul nostru se blochează. Încercăm să nu ne arătăm stinghereala faţă de acea persoană, în mintea noastră parcă însemnată cu fierul roşu, dar ea există celCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate
La Cornu Luncii s-au desfăşurat ieri – cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea triumfală a trupelor române în Bucovina prin Vama Cornu Luncii, trupe conduse de generalul C. Neculcea – mai multe manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Pentru că în această localitate, până în 1918, eraCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate
> În 2017, numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,68%, iar sporul de productivitate medie a muncii a fost de 9,62%, ajungând la o valoare de 262.000 de lei/ salariat > Cel mai mare număr de societăţi, 4.875, activează în comerţul cu ridicata şi cel cu amănuntul, urmate deCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate
> Este a doua oară când licitaţia nu s-a bucurat de interes, cea dintâi rundă consumându-se în prima decadă a lunii octombrie > Contractul de finanţare a fost semnat pe 31 iulie, la o valoare de 7,53 de milioane de lei, cu o participare locală de 150.000 de lei, durataCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşca, a răspuns deputatului Pro România Cătălin Nechifor privind finalizarea lucrărilor la conducta de gaz natural spre Vatra Dornei, arătând că Transgaz nu va putea să-şi respecte termenele şi graficele de execuţie asumate. Andruşca explică în răspuns că lucrările nu pot fi continuate din cauza unui litigiuCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
> Miss şi Mister Boboc au devenit Bianca Varvara şi Vlad Stratilă Vineri, 2 noiembrie 2018, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a avut loc Balul Bobocilor militari. Zece perechi de adolescenţi, proaspăt intraţi pe băncile colegiului, au susţinut probe de talent, dans şi actorie. TemaCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:21 Comentariile sunt dezactivate
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a deschis, luni, în calitate de preşedinte executiv, lucrările Forumului Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), desfăşurat la Palatul Parlamentului din Bucureşti în perioada 5 – 6 noiembrie a.c. Evenimentul de deschidere a marcat lansarea oficială a Preşedinţiei României laCiteşte
7 noiembrie 2018 la 13:06 Comentariile sunt dezactivate
Ultima verificare înainte de Campionatele Naţionale pentru tinerii înotători suceveni s-a desfăşurat la Bacău. „Cupa Bacăului” la nataţie este o competiţie care a reunit peste 450 sportivi, cu vârste de 7-14 ani, din România şi Republica Moldova. Chiar dacă sportivii cu vârste de 12, 13 şi 14 ani s-au luptatCiteşte
Comentarii