Crai nou nr. 7554 din 2017-09-23

Un bun bucovinean

Un bun bucovinean

23 septembrie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

O nefericită situaţie a transformat bucuria împlinirii, în ziua de 20 septembrie, a vârstei de 97 de ani de către eminentul eminescolog, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, în cumplită suferinţă. Savantul şi-a petrecut în acea zi pe ultimul drum draga soţie, energica femeie care i-a asigurat liniştea cercetării operei poetului naţional. SuntemCiteşte

2.500 de copii au ajuns, într-o lună, la „Urgenţe”

2.500 de copii au ajuns, într-o lună, la „Urgenţe”

23 septembrie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

> Peste 30% din pacienţii UPU Suceava sunt copii, în 2016 primind îngrijiri medicale de urgenţă circa 170.000 de minori din judeţ În municipiul Suceava ar urma să se construiască un Spital de pediatrie, subiectul fiind pus în discuţie în cadrul unei întâlniri cu medicii specialişti din judeţ, organizată laCiteşte

Peste şase mii de suceveni au urmărit spectacolul susţinut de Filarmonica „Moldova” din Iaşi

Peste şase mii de suceveni au urmărit spectacolul susţinut de Filarmonica „Moldova” din Iaşi

23 septembrie 2017 la 13:44 1 comentariu

Peste şase mii de suceveni au fost prezenţi, joi seara, în centrul municipiului la spectacolul susţinut de Filarmonica „Moldova” din Iaşi sub bagheta dirijorilor Bogdan Chiroşca, în cadrul proiectului Simfonii de Toamnă organizat de Rotary Suceava Bucovina. În acest an, manifestarea Simfonii de Toamnă organizată de Clubul Rotary Suceava BucovinaCiteşte

Ion Lungu şi-a adus aminte de perioada când balanţele contabile se făceau de mână

Ion Lungu şi-a adus aminte de perioada când balanţele contabile se făceau de mână

23 septembrie 2017 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

> Filip Şerban, premiat pentru cea mai mare implicare în schimbarea legislaţiei  Primarul Sucevei, economistul Ion Lungu, a participat joi la Ziua Contabilului, unde şi-a adus aminte de perioada când balanţele contabile se făceau de mână, iar prefectul de Suceava, prezent la această manifestare, a concluzionat că „unu plus unuCiteşte

Vama Vicovu de Sus

Trei parlamentari suceveni la Kiev

23 septembrie 2017 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

O delegaţie parlamentară română, condusă de senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, din care mai fac parte doi parlamentari suceveni, deputatul PNL Ioan Bălan şi deputatul PSD Emilian Havrici, va merge la începutul săptămânii viitoare la Kiev pentru a avea discuţii cu autorităţile ucrainene privind modificările aduse Legii învăţământului, careCiteşte

O nouă reprezentaţie a spectacolului „D’ale carnavalului”

O nouă reprezentaţie a spectacolului „D’ale carnavalului”

23 septembrie 2017 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

> Piesa regizată de Tudor Lucanu se joacă cu casa închisă O nouă reprezentaţie a spectacolului „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu, are loc astăzi, 23 septembrie, de la ora 19, la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava. Această piesă a deschis joi, 14 septembrie a.c.,Citeşte

Băuţi, fără permis sau cu maşini neînmatriculate

Băuţi, fără permis sau cu maşini neînmatriculate

23 septembrie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> Avalanşă de astfel de şoferi descoperiţi pe drumurile din judeţul Suceava numai într-o singură zi  O grămadă de „şoferi ilegali” au fost descoperiţi de oamenii legii plimbându-se fără nicio grijă pe drumurile publice din judeţul Suceava doar pe parcursul zilei de joi. Asta, după ce lucrătorii Poliţiei municipiului RădăuţiCiteşte

Teatru de Ion Luca în editii Nicolae Cârlan

Ion Luca – o personalitate pregnantă în dramaturgia românească interbelică (1)

23 septembrie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

 În 1947, când, la nivel politic, în România, se considera, oficial cel puţin, încheiată tranziţia spre comunism, desfăşurată sub straja vigilent-revoluţionară a bravei armate sovietice „eliberatoare”, Ion Luca era (se poate spune cu perfectă îndreptăţire acest lucru) Cineva în perimetrul dramaturgiei româneşti. Era Dramaturgul ION LUCA nu numai consacrat, darCiteşte

Foresta Suceava are în probe un belgian şi un francez

Foresta Suceava are în probe un belgian şi un francez

23 septembrie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

După ce a reuşit să transfere o echipă întreagă în ultimele săptămâni, conducerea Forestei continuă să caute jucători pentru completarea lotului. Astfel, la antrenamentul de ieri al grupării sucevene au apărut doi jucători noi. Primul dintre ei este Boumina Naoufal, un atacant în vârstă de 23 de ani de origineCiteşte

Iniţiative legislative care să reglementeze relaţia stat-mediul privat

Iniţiative legislative care să reglementeze relaţia stat-mediul privat

23 septembrie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a anunţat în cadrul festivităţilor generate la Suceava de Ziua Naţională a Contabilului Român organizată de CECCAR Suceava, că are în vedere pentru perioada următoare iniţierea unor măsuri legislative prin care să fie reglementată mult mai atent relaţia dintre stat şi mediul privat. ElCiteşte

Sumarul ediţiei: