30 decembrie 2016 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
(Vedem pe urmă încotro) Una dintre calităţile cele mai durabile ale omului în general şi ale românului în şi mai general este încăpăţânarea. Datorită ei a fost escaladat Everestul, se menţin la guvernare guvernele de improvizaţie, s-a inventat fata mare cu repetiţie, am descoperit schimbarea care rămâne la fel, s-aCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate
Poliţia Suceava a anunţat, ieri, că în cazul accidentului de miercuri din intersecţia de la Nordic din municipiul Suceava a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”. Potrivit cercetărilor, miercuri, în jurul orei 10.20, în timp ce conducea autoturismul taxiCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate
TPL Suceava anunţă un program special de circulaţie pentru mijloacele de transport în comun în noaptea de Revelion, ca şi în prima zi din 2017. Astfel, în ultima zi a acestui an, autobuzele vor circula după programul normal de sâmbătă, cu menţiunea că pentru liniile 2 şi 4 programul vaCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate
> „Atât timp cât voi fi la conducerea DSVSA, vreau ca instituţia pe care o cunosc de peste 20 de ani să devină una eficientă” accentuează fostul şef al Serviciului „Antifraudă” al DSVSA > Relaţia cu beneficiarii va fi mai flexibilă, iar numărul şi frecvenţa controalelor, precum şi conduita dinCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate
Pe final de an 2016, nu mai puţin de nouă competitori au depus la Primăria Suceava oferte la licitaţia pentru desemnarea executantului lucrărilor de modernizare a Pieţei agroalimentare Burdujeni. Prima dată, investiţia a fost aprobată în urmă cu 3 ani, însă în şedinţa ordinară din septembrie consilierii locali şi-au datCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Secţia de canotaj a Clubului Sportiv Municipal Suceava a dat clasamentele peste cap în anul 2016 prin sportivii săi, atât în competiţiile naţionale, dar mai ales în cele internaţionale, la Campionatul Mondial, European şi Balcaniadă. Cu cele 53 de medalii câştigate la juniori şi seniori, nouă în competiţiile internaţionale şiCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că speră ca noua propunere a PSD – ALDE pentru funcţia de prim-ministru să corespundă gusturilor preşedintelui României, Klaus Iohannis. Senatorul Ioan Stan susţine că Sorin Grindeanu are profil de prim-ministru, că este foarte aplicat şi că are rezultate foarte bune înCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Suceava a demonstrat de-a lungul anilor că este o adevărată şcoală handbalistică, jucători crescuţi şi formaţi la LPS Suceava şi apoi care s-au afirmat la echipa de seniori a Universităţii, fiind printre protagoniştii grupărilor din primul eşalon valoric. Valoarea handbalului sucevean a fost confirmată şi de faptul că extrema dreaptăCiteşte
30 decembrie 2016 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului au bătut la uşă. Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţeleCiteşte
Comentarii