10 octombrie 2016 la 13:15 Comentariile sunt dezactivate
În această perioadă, când sistemul sanitar, instituţiile sale, oamenii săi au devenit unul dintre cele mai importante subiecte ale agendei publice, când, după opinia inflamată a unora, s-ar cădea ca, bunăoară, la porţile spitalelor să se amenajeze birouri unice de reclamaţii (cu angajaţi 24 din 24 din partea presei, blogărilor,Citeşte
10 octombrie 2016 la 13:15 Comentariile sunt dezactivate
În urmă cu exact 75 de ani, în zilele de 9, 10 şi 11 octombrie 1941, circa 6000 de evrei din Suceava au fost încărcaţi în vagoane de transportat animale, înghesuiţi laolaltă adulţi, bătrâni şi copii, şi duşi în Transnistria, de unde prea puţini s-au întors acasă. „Transnistria a fostCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:13 Comentariile sunt dezactivate
> Noul lector, Benoît Gustot, este profesor de limba franceză în Bruxelles Benoît Gustot, profesor în Bruxelles, este noul lector francofon de la Universitatea Suceava, el fiind câştigătorul unui concurs organizat printr-un proiect promovat de Agenţia Universitară a Francofoniei cu sprijinul Guvernului Valoniei. Profesorul universitar sucevean Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinte alCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:12 Comentariile sunt dezactivate
> Valoarea totală a sancţiunilor este de aproape 500.000 de lei > În sprijinul poliţiştilor suceveni au venit colegi din alte patru judeţe Este bine cunoscut faptul că viteza excesivă este una dintre cauzele principale care duc la producerea de evenimente rutiere grave. Tocmai de aceea, pe parcursul săptămânii trecute,Citeşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
> Primele proiecte ţin de susţinerea IMM-urilor şi reabilitarea monumentelor Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, după ce judeţul Suceava a participat la târgul Real Expo din München, că prezenţa judeţului a fost benefică şi că deja Camera de Comerţ Româno-Germană a anunţat că vrea să includă judeţulCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
> Modificarea „pe picior” a legislaţiei duce la blocarea aprovizionării populaţiei cu lemn de foc, dar şi a întregii industrii a lemnului Mai multe asociaţii din silvicultură şi din industria lemnului acuză Guvernul că sabotează acest sector de activitate – care contribuie la angajarea de persoane în zonele mai puţinCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
> Într-un meci contând pentru etapa a XI-a, Foresta Suceava – CS Mioveni 2-1 (2-0) Foresta Suceava, echipa fanion a judeţului, a înregistrat „câteva” rezultate remarcabile în acest debut de sezon competiţional în Liga a II-a. După două înfrângeri consecutive, formaţia pregătită de Cristi Popovici a reuşit un parcurs deCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
Primăria Fălticeni, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, a organizat vineri, 7 octombrie a.c., o acţiune de curăţenie generală în localitate. Activitatea de salubrizare a început la ora 8.30, după ce angajaţii municipalităţii au împărţit elevilor, profesorilor, consilierilor locali şi funcţionarilor publici, mănuşi, mături, greble, lopeţi şi saci menajeri. EchipeleCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
Sporturile specifice sezonului rece au evoluat întâlnindu-se armonios, în zilele noastre, în cadrul olimpiadelor de iarnă. În judeţul Suceava, pepiniera care asigură performerii în sporturile de iarnă se găseşte la Vatra Dornei. Sportivii care se pregătesc la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei au reuşit să urce pe podium laCiteşte
10 octombrie 2016 la 13:11 Comentariile sunt dezactivate
> Se au în vedere, ca obligatorii, lucrări de regenerare şi plantarea mai multor copaci decât cei tăiaţi Exploatarea pădurii ar putea fi condiţionată de execuţia de lucrări de regenerare, o iniţiativă legislativă în acest sens fiind depusă de senatorul sucevean Ovidiu Donţu. În expunerea de motive, parlamentarul social-democrat aratăCiteşte
Comentarii