Crai nou nr. 7122 din 2016-04-09

Suceava participă cu 15 sportivi la turneul final al Campionatului Naţional Individual pentru juniori I

Suceava participă cu 15 sportivi la turneul final al Campionatului Naţional Individual pentru juniori I

9 aprilie 2016 la 11:40 Comentariile sunt dezactivate

La sfârşitul acestei săptămâni, luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Clubul Sportiv Municipal Suceava vor intra pe saltea în lupta pentru medaliile naţionale la Târgu Mureş, unde va avea loc turneul final al Campionatului naţional individual de lupte greco-romane şi lupte libere pentru juniori I. Competiţia vaCiteşte

Un nou protest la Suceava pentru reîntregirea familiei Bodnariu

Un nou protest la Suceava pentru reîntregirea familiei Bodnariu

9 aprilie 2016 la 11:35 Comentariile sunt dezactivate

 O nouă serie de proteste pentru reîntregirea familiei lui Marius Bodnariu, originar din comuna Iaslovăţ, sunt programate să aibă loc la nivel internaţional în data de 16 aprilie a.c. Municipiul Suceava se află din nou pe lista cu localităţile în care se vor desfăşura aceste acţiuni de solidaritate. După ceCiteşte

Peste 1800 de persoane din judeţ au donat sânge

Peste 1800 de persoane din judeţ au donat sânge

9 aprilie 2016 la 11:33 Comentariile sunt dezactivate

Peste 1800 de persoane din judeţul Suceava au donat sânge în primul trimestru al anului 2016, numărul donatorilor de sânge din acest an fiind uşor mai mic faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015. Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, medicul Maria Pilat, a declarat, joi, căCiteşte

Eleva Mara Croitoru de la CN „Petru Rareş” a câştigat primul loc

Eleva Mara Croitoru de la CN „Petru Rareş” a câştigat primul loc

9 aprilie 2016 la 11:30 Comentariile sunt dezactivate

O elevă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava a câştigat locul I, împreună cu alţi cinci membri ai lotului naţional al României, la cea de a VI-a ediţie a Concursului internaţional de dezbateri între licee desfăşurat, în perioada 31 martie – 4 aprilie, în capitala Slovaciei, Bratislava. Mara Croitoru, elevăCiteşte

Lumină în cartierul „Europa”

Lumină în cartierul „Europa”

9 aprilie 2016 la 11:28 Comentariile sunt dezactivate

 > Vrem să creăm condiţii astfel încât cei care construiesc acolo să se poată efectiv să se mute în cartier” a spus Ion Lungu, primarul municipiului Suceava Licitaţia pentru executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică şi iluminat public în cartierul pentru tineri „Europa” a fost trimisă în Sistemul ElectronicCiteşte

Liviu Clement

Ce Panama!?…

9 aprilie 2016 la 11:16 Comentariile sunt dezactivate

De câteva zile, interesul public a fost curtat cu insistenţă, prin lume şi la noi, spre un subiect vizând oameni de afaceri care deţin, în Panama şi în alte „paradisuri fiscale”, companii „externalizate”, offshore (aşadar, ce nu au activităţi economice acolo, obţinându-şi profiturile oriunde în alte părţi, bunăoară şi înCiteşte

„Surâsul Bucovinei”

9 aprilie 2016 la 11:11 Comentariile sunt dezactivate

Comunei sucevene, Vama, i-a mers vestea prin viaţa spirituală care se petrece aici. Muzeul internaţional al ouălor, din gospodăria familiei Orşivschi, pensiunile, frumuseţile naturale, colecţiile de artă ale creatorilor locali atrag din ce în ce mai mulţi turişti. O viaţă culturală intensă şi variată impune localitatea şi pe locuitorii eiCiteşte

Ambii şoferi sunt judecaţi pentru ucidere din culpă

Ambii şoferi sunt judecaţi pentru ucidere din culpă

9 aprilie 2016 la 11:11 Comentariile sunt dezactivate

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a Elenei-Doina Olenici şi Corneliu Gheţău, pentru ucidere din culpă, pentru că la 1 august 2014, în jurul orei 11, în timp ce Olenici conducea o Dacia Furgon pe DN2H din direcţia Rădăuţi spreCiteşte

Bătrână căutată de familie cu ajutorul poliţiştilor

Bătrână căutată de familie cu ajutorul poliţiştilor

9 aprilie 2016 la 10:58 Comentariile sunt dezactivate

O octogenară este căutată de membrii familiei cu ajutorul poliţiştilor, dar şi al celor care, eventual, deţin informaţii despre bătrâna din comuna Putna care a dispărut fără urmă. Potrivit datelor puse la dispoziţie de către oamenii legii, femeia se numeşte Fevronia Simota şi are vârsta de 82 de ani. PeCiteşte

Maşină înghiţită de flăcări

9 aprilie 2016 la 10:57 Comentariile sunt dezactivate

> Un alt autovehicul aflat în apropiere putea oricând să cadă şi el pradă focului Pe parcursul nopţii de joi spre vineri, la puţin timp după ora 22, salvatorii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Suceava au fost solicitaţi să intervină, cu o autospecială, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiuCiteşte

Sumarul ediţiei: