Crai nou nr. 7038 din 2015-12-31

Caricatura de Viorel Corodescu - COV

La cumpănă de sărbători

31 decembrie 2015 la 21:42 Comentariile sunt dezactivate

Ne aflăm – să ne fie de bine! – într-un răstimp sărbătoresc al bucuriilor, iluminărilor, urărilor, împăcărilor cu noi şi cu soarta, ba chiar al legănărilor de vise. Încercăm, după datină, să ne primenim sufletele, iar ele se umplu (mă rog, cât se poate) de curat şi de cald. DacăCiteşte

Liviu Clement

Cine suntem

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

De la an la an, s-ar putea spune că evaluarea căutărilor pe care le efectuează românii pe internet (în 2014, INS contabiliza peste 61% din populaţie, cu vârste între 16 şi 74 de ani) permite nu doar evidenţierea unora dintre scopurile în care folosesc ei această unealtă contemporană, ci şiCiteşte

Cele mai bune voci din lume s-au reunit în colinde

Cele mai bune voci din lume s-au reunit în colinde

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

Şapte dintre vocile strălucite care alcătuiesc Corala Armonia din Constanţa, împreună cu dirijorul lor, s-au reunit marţi seară sub cupola Bisericii „Sf. Înviere” din Suceava, oferind un moment de bucurie unică, prin colinde. Înfiinţată sub oblăduirea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, mare iubitor al muzicii sacre, corala este recunoscută pe planCiteşte

„Porniţi plugul, Feţi-Frumoşi !”

„Porniţi plugul, Feţi-Frumoşi !”

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

 > De 20 de ani, datinile şi obiceiurile de iarnă revin în centrul staţiunii Vatra Dornei   La Vatra Dornei s-a desfăşurat marţi, 29 decembrie, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă „Porniţi plugul, Feţi-Frumoşi!”. La această ediţie jubiliară au participat cele mai bune ansambluri şiCiteşte

Teatrul „Matei Vişniec” va avea zece actori şi un buget de 1,5 milioane de lei

Teatrul „Matei Vişniec” va avea zece actori şi un buget de 1,5 milioane de lei

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

Teatrul municipal „Matei Vişniec” Suceava îşi va începe efectiv activitatea de pe 1 ianuarie 2016, a anunţat primarul Ion Lungu. Potrivit lui, în urma consultării cu conducerea instituţiei teatrale, respectiv Carmen Veronica Steiciuc, la drum se va porni cu zece actori, propunerea de buget pentru întregul an fiind de 1,5Citeşte

Apa folosită la pensiunea Memory din Suceviţa, necorespunzătoare

Apa folosită la pensiunea Memory din Suceviţa, necorespunzătoare

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

> Activitatea pensiunii a fost suspendată Activitatea pensiunii Memory din Suceviţa a fost suspendată de DSP Suceava după ce s­a constatat că apa folosită este necorespunzătoare consumului. DSP Suceava arată, într-un comunicat de presă, că după ce s­a constatat că probele de apă şi alimente recoltate în cursul zilei deCiteşte

Nou an aduce căldură mai ieftină pentru suceveni

Nou an aduce căldură mai ieftină pentru suceveni

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

 > Reducerea taxei pe valoare adăugată diminuează cu 5,53 de lei tariful la gigacaloria pentru populaţie Începând cu 1 ianuarie 2016, consumatorii casnici ai sistemului centralizat de termoficare din municipiul Suceava vor achita mai puţini bani pentru serviciul de alimentare cu apă caldă şi căldură. Potrivit primarului Ion Lungu, facturileCiteşte

IF

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică de la Câmpulung Moldovenesc a fost finalizat

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

 Marţi, 29 decembrie, a fost recepţionat Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din municipiul Câmpulung, proiect realizat din fonduri europene prin cofinanţare de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şiCiteşte

Şeful de post din Vatra Moldoviţei a fost reţinut

Şeful de post din Vatra Moldoviţei a fost reţinut

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

> El e acuzat că a intermediat vânzarea blănii unui urs braconat  Şeful de post din comuna Vatra Moldoviţei, Viorel Comoriţan, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fiind acuzat că a intermediat vânzarea unei blăni a unui urs care a fost împuşcat ilegal şi,Citeşte

Trimis în faţa judecătorilor şi pentru că a lovit un poliţist

Trimis în faţa judecătorilor şi pentru că a lovit un poliţist

31 decembrie 2015 la 21:41 Comentariile sunt dezactivate

 Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe Alexandru Beşa, un individ din judeţ, specializat în acte de violenţă. Cercetările abia încheiate au avut ca obiect două infracţiuni de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie, o infracţiune de ameninţare, una de distrugere,Citeşte

Sumarul ediţiei: