Crai nou nr. 6905 din 2015-07-24

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind pensiile militare de stat

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul de promulgare a Legii privind pensiile militare de stat, anunţă Administraţia Prezidenţială. Actul normativ a fost adoptat pe 30 iunie de Camera Deputaţilor. Potrivit legii, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6Citeşte

Ambasadorii artei populare arborene

Ambasadorii artei populare arborene

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Se întâmpla exact acum patru decenii, mai precis spre mijlocul lunii iulie a anului 1975. Pe vremea aceea căminul cultural din comuna Arbore avea destul de multe formaţii artistice, care cuprindeau un număr mare de artişti amatori: echipă de teatru, cor mixt pe patru voci, brigadă artistică, jocuri populare mixte,Citeşte

Suceava Air Show se va organiza în 29 august

Suceava Air Show se va organiza în 29 august

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

> La Aeroportul Suceava, în acest an, vor fi organizate şi zboruri de agreement Suceava Air Show se va organiza în acest an într­o singură zi, în 29 august, la Aeroportul Suceava, potrivit proiectului de hotărâre care urmează să fie adoptat vineri în şedinţa CJ Suceava. În proiectul de hotărâreCiteşte

Aproximativ 87% dintre ruşi, mulţumiţi de activitatea lui Putin

Aproximativ 87% dintre ruşi, mulţumiţi de activitatea lui Putin

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Circa 87% dintre cetăţenii ruşi s-au declarat mulţumiţi de activitatea preşedintelui Vladimir Putin în funcţia supremă în stat, conform unui sondaj realizat în luna iulie de Centrul independent de sondare a opiniei publice „Levada-Ţentr”, potrivit mass-media ruse, între care Interfax, NTV şi Gazeta.ru. Numai 12% dintre cei chestionaţi au avutCiteşte

Parlamentul grec adoptă un al doilea pachet de măsuri prealabile unui nou plan de ajutor

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Parlamentul grec a adoptat ieri un al doilea pachet de reforme cerute de creditorii Greciei înaintea unui nou plan de ajutor, în ciuda dezertărilor din tabăra prim-ministrului Alexis Tsipras. Guvernul a obţinut deja peste 190 de voturi favorabile, mai mult decât majoritatea absolută de 151 de voturi, în timp ceCiteşte

A fost semnat acordul de constituire a noii alianţe de guvernare AIE-3

A fost semnat acordul de constituire a noii alianţe de guvernare AIE-3

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Liderii partidelor proeuropene de la Chişinău au semnat ieri acordul de constituire a noii coaliţii de guvernare în Republica Moldova – Alianţa pentru Integrare Europeană-3. Acordul, parafat marţi seara, a fost semnat în faţa jurnaliştilor, la Palatul Republicii, de Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Marian Lupu, preşedintele PartiduluiCiteşte

Dat în urmărire în Germania, găsit de poliţişti la domiciliu

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Un bărbat din judeţ a ajuns miercuri după-amiază în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, după ce oamenii legii l-au dibuit în localitatea sa de domiciliu. Pentru că trăieşte în Brodina nu reprezintă nicio infracţiune, doar că omul era căutat de germani pentru a-l trimite după gratii. Potrivit Biroului deCiteşte

Dacă maşina e în garaj nu înseamnă că e şi în siguranţă

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Un siretean a fost lăsat fără maşina proprietate după ce a parcat-o liniştit în garajul propriu. Ghinionistul are vârsta de 80 de ani şi parcase autoturismul în garajul locuinţei marţi seară, după ce a rezolvat problemele de peste zi şi s-a întors la domiciliu. A făcut la fel cum aCiteşte

Liviu Dragnea: Luni voi prezenta un plan pentru reconstrucţia PSD

Liviu Dragnea: Luni voi prezenta un plan pentru reconstrucţia PSD

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că luni va prezenta în Biroul Permanent Naţional un plan pentru reconstrucţia partidului, adăugând că este important ca formaţiunea „să iasă din pasivitate”, după ce în ultimul timp „nu a avut o voce politică conturată”. „Lucrez la finalizareaCiteşte

S-au rătăcit pe când căutau ciuperci prin pădure

24 iulie 2015 la 15:24 Comentariile sunt dezactivate

Este păţania trăită miercuri după-amiază de trei persoane care, până la urmă, au fost găsite. Conform datelor obţinute de la Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IJJ Suceava, alarma cu privire la rătăcirea persoanelor a venit la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, la ora 14, când un tânăr deCiteşte

Sumarul ediţiei: