Crai nou nr. 6887 din 2015-07-03

„În momentul de faţă, în România se constată un număr foarte mare de doctorate care sunt date cu dorinţa expresă de a fi echivalate cu gradul didactic I”

3 iulie 2015 la 11:55 1 comentariu

În România a devenit o practică pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar să urmeze studiile doctorale pentru a beneficia de echivalarea acestui titlu cu gradul didactic I, înlesnire de care se bucură prin lege, a declarat rectorul Universităţii Suceava, Valentin Popa. El a spus că, la nivel naţional, cererea pentruCiteşte

Primarul Ion Lungu reprezintă România

3 iulie 2015 la 11:55 Comentariile sunt dezactivate

După recentele alegeri din cadrul Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, şi-a păstrat funcţia de reprezentant al României în Congresul Puterilor Locale şi Regionale de pe lângă Consiliul Europei. În calitate de membru supleant, Lungu va fi reprezentatul ţării noastre la sesiunea din această toamnă aCiteşte

Frumuseţea şi adevărul, la „Uzina de Apă”

Frumuseţea şi adevărul, la „Uzina de Apă”

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

La Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă” Suceava va fi prezentată astăzi, 3 iulie, de la ora 18, expunerea cu tema „De ce frumuseţea este adevăr?”. Prezentarea va fi făcută de arhitectul Doru Olaş, membru al Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Nord-Est. „Sunt aşteptaţi şiCiteşte

Un tânăr a fost accidentat grav

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Un tânăr de 24 ani, din comuna Adâncata, a fost accidentat grav, miercuri seară, pe o trecere de pietoni de pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Accidentul s-a produs în jurul orei 22, când tânărul a încercat să traverseze, în fugă şi pe culoarea roşie, trecerea de pietoni semaforizată. ElCiteşte

Doi suceveni condamnaţi pentru furt şi tentativă de omor au ajuns în arestul IPJ

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Doi suceveni condamnaţi la închisoare pentru diferite infracţiuni au fost identificaţi de poliţişti şi conduşi în arestul IPJ Suceava. Oamenii legii din oraşului Dolhasca au primit mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe 30 iunie de Judecătoria Fălticeni privind un bărbat de 40 de ani din localitate. Acesta aCiteşte

Biologia, preferată de cei mai mulţi candidaţi

Biologia, preferată de cei mai mulţi candidaţi

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat se încheie astăzi, 3 iulie, cu proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, la care sunt aşteptaţi 6094 de candidaţi. Dintre aceştia, 2313 îşi vor testa cunoştinţele la biologie, 2010 la geografie, 1011 la discipline socio-umane, 274 la informatică, 246 la chimie şiCiteşte

A ajuns cu maşina în copac

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.30, un tânăr de 23 de ani din Horodnic de Sus a ajuns cu maşina într-un copac, din cauza unei vaci. Tânărul circula în interiorul localităţii, cu viteza cam mărişoară, când s-a trezit în faţă cu animalul lăsat nesupravegheat pe carosabil. Atunci a pierdut controlulCiteşte

Cercetat penal la Botoşani, a furat un lanţ de aur la Rădăuţi

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Un tânăr de 26 ani, din judeţul Botoşani, a furat un lănţişor de aur dintr-un magazin de bijuterii din municipiul Rădăuţi. Miercuri, pe la ora 11.30, el a intrat în magazin, a cerut să vadă lănţişorul în eventualitatea că l-ar cumpăra, iar când s-a văzut cu el în mână aCiteşte

Flash…

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

Cred că v-aţi săturat de politica de pe malul Dâmboviţei, deşi de la Bucale „se dă ora exactă”. Ar fi cazul, deci, să vedem şi ce se mai întâmplă prin ograda noastră. Ca spre exemplu, trebuie să-l felicit pe edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ care, după nici nu maiCiteşte

Hoţi de lemne

3 iulie 2015 la 11:54 Comentariile sunt dezactivate

> 4 mc de lemn de foc transportaţi fără aviz, confiscaţi de poliţişti Un echipaj din cadrul Poliţiei Comunale Şcheia a oprit pentru control, miercuri seară, în jurul orei 20, o autoutilitară condusă de un tânăr de 25 ani, din comuna Buneşti, care transporta material lemnos. Doar că transportul celorCiteşte

Sumarul ediţiei: