Crai nou nr. 6826 din 2015-04-20

Deficienţe la gurile de canal de pe magistrala rutieră modernizată cu fonduri europene

Deficienţe la gurile de canal de pe magistrala rutieră modernizată cu fonduri europene

20 aprilie 2015 la 10:00 Comentariile sunt dezactivate

> „Îmbinările nu au fost executate corect, iar infiltrările de apă au dus la apariţia găurilor” a semnalat primarul Ion Lungu, care a cerut, sub ameninţarea cu sancţiunea executării garanţiei, remedierea stricăciunilor Până la finele lunii iunie, constructorul care, în urmă cu 4 ani şi jumătate, a modernizat, cu fonduriCiteşte

Alcoolemie spectaculoasă a unui şofer implicat într-o tamponare

Alcoolemie spectaculoasă a unui şofer implicat într-o tamponare

20 aprilie 2015 la 9:59 Comentariile sunt dezactivate

Sâmbătă, în jurul orei 16.30, poliţia a fost sesizată prin 112 că, pe drumul comunal Poiana Vinului, din comuna Coşna, a avut loc o tamponare. Iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi a părăsit locul accidentului. O patrulă din cadrul compartimentului rutier Vatra Dornei s-aCiteşte

Primăria Fălticeni, interesată de păşunat

Primăria Fălticeni, interesată de păşunat

20 aprilie 2015 la 9:50 Comentariile sunt dezactivate

Profitând de vremea ploioasă din acest weekend, administraţia publică locală a municipiului Fălticeni s-a întâlnit la sediul său cu crescătorii de animale din localitate, factorii de decizie din cadrul APIA şi medicii veterinari, în vederea stabilirii regulilor de păşunat pentru anul 2015 şi prezentarea modalităţilor de acordare a subvenţiilor pentruCiteşte

CS Municipal Targoviste

CS Municipal Târgoviște, din nou campioană națională

20 aprilie 2015 la 9:49 Comentariile sunt dezactivate

Campioana CS Municipal Târgoviște și-a păstrat titlul, după ce a învins-o pe ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe cu scorul de 72-65 (25-16, 17-18, 11-14, 19-17), duminică, în deplasare, în meciul decisiv al finalei Ligii Naționale de baschet feminin. CSM Târgoviște a câștigat finala cu scorul de 3-2 la general șiCiteşte

Andreea Munteanu

Andreea Munteanu: Nici acum nu-mi vine să cred că am câștigat

20 aprilie 2015 la 9:45 Comentariile sunt dezactivate

Gimnasta română Andreea Munteanu, care a produs marea surpriză a finalei de la bârnă, din cadrul Europenelor de gimnastică artistică de la Montpellier, și a cucerit o nesperată medalie de aur pentru delegația României, a afirmat că nu i-a venit să creadă decât atunci când a primit medalia. „Mi-am doritCiteşte

Mulţumim pentru gândurile frumoase

Mulţumim pentru gândurile frumoase

20 aprilie 2015 la 9:34 Comentariile sunt dezactivate

Pe căile binecunoscute – prin poştă, telefonic sau prin fax, pe căile noi, aflate în plină expansiune – prin e-mail sau SMS, au fost adresate redacţiei şi membrilor acesteia de Sfintele Sărbători ale Paştelui felicitări. Mai ample sau mai lapidare, acestea ne transmit alesele gânduri, sentimente şi urări pe careCiteşte

„Paştele lângă bunici”

„Paştele lângă bunici”

20 aprilie 2015 la 9:33 Comentariile sunt dezactivate

> Proiect de voluntariat desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia În săptămâna 6-10 aprilie a.c., în toate şcolile din România s-au derulat activităţi educative, formale şi nonformale, în cadrul programului intitulat „Şcoala altfel”. Şi la Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia, aceste activităţi au acoperit o gamă largă. ÎnCiteşte

LPS Suceava a ratat calificarea la turneul final

LPS Suceava a ratat calificarea la turneul final

20 aprilie 2015 la 9:32 Comentariile sunt dezactivate

> La sfârşitul turneului semifinal desfăşurat la Reşiţa, echipa suceveană s-a situat pe locul al III-lea La sfârşitul săptămânii trecute, la Reşiţa, s-au disputat meciurile din cadrul grupei I a turneului semifinal al Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori I. Echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită deCiteşte

Şase puncte din şase pentru echipele sucevene în etapa a XX-a

Şase puncte din şase pentru echipele sucevene în etapa a XX-a

20 aprilie 2015 la 9:31 Comentariile sunt dezactivate

> Bucovina Rădăuţi a câştigat cu 1-0 în faţa grupării Aerostar Bacău, iar Bucovina Pojorâta a trecut cu 2-1 de Cetatea Tg. Neamţ Etapa a XX-a a Seriei I a Ligii a III-a a fost una norocoasă pentru grupările sucevene, atât Bucovina Rădăuţi, cât şi Bucovina Pojorâta trecându-şi în contCiteşte

„Facilitarea accesului în universităţi înseamnă o creştere a vizibilităţii acestora”

20 aprilie 2015 la 9:30 Comentariile sunt dezactivate

>A declarat rectorul USV, Valentin Popa, referitor la programul „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Valentin Popa, a declarat, referitor la programul Ministerului Educaţiei „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, că „orice se face în acest domeniu e binevenit”, iar „facilitareaCiteşte

Sumarul ediţiei: