Crai nou nr. 6644 din 2014-09-09

Schimbare cu 180 de grade

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Sentințele judecătorești pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase au putere de lege, ca orice sentință judecătorească, iar punerea în executare se face prin aplicarea întregului dispozitiv al sentinței. Sentințe judecătorești pentru acordarea sporului în discuție – așa zisul „spor de ecran” – au început să se pronunțe deCiteşte

Stadionul din Dorna Arini, inaugurat după reamenajare

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Stadionul din comuna Dorna Arini a fost reamenajat, fiind inaugurat duminică, în prezența a peste 250 de persoane.   Potrivit primarului Ioan Moraru, evenimentul a fost un prilej de depănare a amintirilor frumoase legate de performanțele sportive ale echipei de fotbal din comună, de-a lungul anilor, și de stabilire aCiteşte

Euro urcă spre 4,41 lei

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

După aprecierea de la finalul săptămânii trecute, când euro a coborât la 4,4006 lei, ieri media a revenit pe creștere, ea fiind stabilită la 4,4085 lei.   Piața s-a deschis la 4,4030 lei, care a reprezentat și minimul ședinței, după care cotațiile au trecut pe creștere, maximul atins fiind deCiteşte

„Bibliovacanța“

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Biblioteca comunei Todirești este câștigătoarea unui proiect din partea fundației „Mereu aproape” de unde s-au obținut 2000 de cărți. Dintre acestea, 500 au fost oferite drept premiu copiilor care au participat la activitățile din cadrul acestui proiect.   „Și în al doilea an de «Bibliovacanță», la Biblioteca comunei Todirești ne-amCiteşte

Deficit de confecționeri pe piața textilelor sucevene

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La cererea angajatorilor din domeniul confecțiilor textile, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava organizează vineri, 12 septembrie, începând cu ora 10, Bursa specială a locurilor de muncă vacante în confecții.   Directorul executiv Mirela Adomnicăi face cunoscut că întâlnirea cu angajatorii va avea loc la sediul AgențieiCiteşte

Regizorul Gheorghe Balint și tenorul Teodor Ilincăi – Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni

Regizorul Gheorghe Balint și tenorul Teodor Ilincăi – Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Fălticeni, tenorul Teodor Ilincăi și regizorul Gheorghe Balint, au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni.   Pe lângă cele două personalități ale vieții culturale și membrii deliberativului local, în Sala de ședințe „Iorgu Radu” aCiteşte

După tabără, 10 „sarcini“ pentru candidatul la președinție

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Tinerii din PSD Suceava au participat în weekend la Tabăra de Pregătire Politică din municipiul Suceava sub sloganul „Victor Ponta – 10 pentru România”. La această acțiune au participat peste 160 de tineri, din organizațiile de tineret ale județului Suceava, iar la deschiderea oficială au participat liderul organizației județeneCiteşte

Ce nu i-a ieșit la Iași și Suceava, i-a reușit la Neamț

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Deputatul PNL Mugur Cozmanciuc ar fi dorit să preia conducerea Organizației PNL Suceava, dar nu a reușit, deși liderul organizației sucevene, Alexandru Băișanu, ar fi fost în dizgrația conducerii centrale. Potrivit psnews.ro, deputatul Mugur Cozmanciuc a încercat să obțină conducerea PNL Iași, revendicându-se mâna dreaptă a lui Relu Fenechiu.Citeşte

A fost dat țărânei încă un militar bucovinean

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Ieri (vineri, n. red.), în Centrul „Tineretul Bucovinei”, cernăuțenii și-au luat rămas bun de la eroul Oleksandr Petryșciuk, în vârstă de 27 de ani, care a decedat în timpul operațiunii antiteroriste în estul Ucrainei. După ce peste 100 de persoane – rude și colegi – i-au spus ultimul cuvântCiteşte

„Pacea“ de după semnarea armistițiului

9 septembrie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Am primit cu bucurie, ca pe un semn bun de pace, negocierile grupului de contact, care s-a întâlnit la Minsk, reprezentat din partea Ucrainei de expreședintele Leonid Kucima, iar din partea rebelilor – de președintele și vicepreședintele autoproclamatei republici Donețk, A. Zaharcenko și A. Purghin, și președintele autoproclamatei republiciCiteşte

Sumarul ediţiei: