Crai nou nr. 6593 din 2014-07-10

„Lumina Nordului” și „Bucovina în artele vizuale contemporane”

10 iulie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  „Lumina Nordului”, tabără internațională de artă plastică, ajunsă la ediția a IX-a, și „Bucovina în artele vizuale contemporane”, ediția I (14-20 iulie 2014) Rădăuți sunt manifestări organizate, în perioada ce urmează, de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Școala de Arte „IonCiteşte

Drumul către „Prima casă” – la un clic distanță !

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Începând de la 9 iulie 2014, persoanele care au depus dosare de creditare pentru programul „Prima casă”, solicitând garanții din partea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, vor putea urmări, zi de zi, situația aprobării garantării prin intermediul paginii de internet a Fondului (www.fngcimm.ro).   Pe pagina amintităCiteşte

Euro se menține peste 4,39 lei

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Volatilitatea raportului euro/leu se menține foarte redusă, leul cunoscând o ușoară tendință descendentă.   Cursul euro a crescut, pentru a doua zi consecutivă, de la 4,3902 la 4,3920 lei, mai sus cu circa jumătate de ban față de începutul săptămânii. Ședința s-a deschis la valori apropiate de cele de laCiteşte

Patru focuri de armă trase de polițiștii de frontieră, pe granița de nord a județului Suceava

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Focurile de armă au răsunat din nou pe granița de nord a județului Suceava pe parcursul zilei de marți, în vederea reținerii unor traficanți de țigări de contrabandă.   Dar, din păcate, contrabandiștii au reușit să scape de urmărirea polițiștilor de frontieră. Conform datelor pe care le deținem, totul s-aCiteşte

Până la urmă s-au decis să anunțe spargerea la poliție

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Situație ingrată pentru reprezentantul unei societăți comerciale din municipiul reședință de județ care, până la urmă, și-a luat inima în dinți și a sesizat polițiștii cu privire la mai multe furturi ce au avut loc la firma la care lucrează, chiar dacă inițial conducerea unității economice nu a vrutCiteşte

Minor prins la furat în casa în care a mai fost o dată

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Un tânăr de 15 ani din județul Suceava a fost prins de polițiști chiar în momentul în care se pregătea să dea o nouă spargere la o locuință particulară chiar de pe raza localității sale de domiciliu, unde mai fusese înainte. Potrivit datelor obținute de la Biroul de presăCiteşte

Autoturism cu numere false descoperit în traficul rutier după un accident de circulație

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Polițiștii suceveni au reușit să descopere un autovehicul care era folosit frecvent în deplasările pe drumurile din județ, chiar dacă avea numere de înmatriculare false, după ce mașina a fost implicată pe parcursul zilei de marți într-un accident rutier pe un drum sătesc. Incidentul a avut loc în jurulCiteşte

Rezultate remarcabile pentru înotătorii suceveni la Campionatele Naționale de seniori și juniori

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Recent, la București s-au desfășurat Campionatele Naționale de Natație pentru seniori și juniori. La competiție au participat peste 280 de sportivi de la 56 de cluburi.   CSS 3 Suceava a participat cu o delegație restrânsă la acest eveniment sportiv având în vedere faptul că toți sportivii secției sunt junioriCiteşte

Sistemul politic mafiot din România

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

După anii ’90 a început să se vorbească despre grupări securistice care fac legea în România, o mulțime de necazuri economice și politice precum dezindustrializarea, furtul proprietății publice, sărăcirea populației fiindu-le atribuite acestora.   Deși au avut loc câteva condamnări ale comunismului, măcar că o mulțime de membri ai temuteiCiteşte

Despre operațiunea „Gayaneh” (IX)

10 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

– sau însemnări despre familia Chirilă din Rădăuți –   Vasile V. Chirilă s-a născut la 27 decembrie 1905, la Tereblecea. A urmat școala primară în localitatea natală. După ce a revenit din armată, în anul 1928 s-a căsătorit și s-a așezat la fratele său Pantelimon V. Chirilă. A activat,Citeşte

Sumarul ediţiei: