Crai nou nr. 6589 din 2014-07-05

Bucovina și Basarabia la Iași – sub semnul Unirii

5 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Iașul a găzduit, două zile la rând, întâlniri semnificative sub semnul Basarabiei și Bucovinei, pe 28 și 29 iunie, prima dintre acestea, dată cu rezonanțe în istoria noastră comună.   Sâmbătă, în organizarea Asociației „Universul prieteniei” (președinte doamna Rodica Rodean) și în ambianța primitoare a Muzeului Unirii (director doamna AuricaCiteşte

America prin ochi europeni

5 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Invitat să conferențieze pe 25 iunie 2014 la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava de Departamentul de Științe Umane și Social Politice (cu implicarea entuziastă a lectorului Marius Cucu), profesorul american Aurelian Crăiuțu, originar din Suceava, a atras un public peste așteptări, astfel că organizatorii au fost nevoiți să schimbe spațiulCiteşte

România și Bucovina prin ochi americani

5 iulie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O surpriză de proporții o reprezintă pentru cititorul român (și pentru cel bucovinean, îndeosebi), romanul „Șoapte în București” (Editura Compania, București, 2014) al scriitoarei americane Kiki Skagen Munshi.   Directoare a Bibliotecii Americane din București între 1983 și 1987 (funcție în care a lăsat cele mai frumoase amintiri), cu oCiteşte

Sumarul ediţiei: