Crai nou nr. 6501 din 2014-03-19

Festivalul „Drumeții montane”

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  „În perioada 1-3 august 2014 ești așteptat să cutreierăm împreună ținutul Retezatul Mic – Oslea, în cadrul Festivalului «Drumeții montane»” transmit organizatorii – Asociația „Drumeții Montane” & Jnepenii, cu precizarea că festivalul este etapă în cadrul competiției naționale de turism sportiv „Ștafeta munților”. Ajuns la cea de-a III-a ediție,Citeşte

Apreciere ușoară a leului

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Piețele financiare au reacționat destul de calm la anexarea, în mod democratic, prin referendum, a regiunii Crimeea de către Rusia și la discursul președintelului Putin, care a precedat momentul, în fața Dumei de Stat.   Această stare de calm relativ, investitorii așteptând cu interes care vor fi măsurile de sancțiuneCiteşte

„Tropa, tropa… prin Europa”

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Elevii de la școlile din comuna Poiana Stampei sunt invitați, pe 22 martie, la un spectacol de teatru inedit, care poate ține și locul unei ore de geografie.   Cele două reprezentații cu spectacolul „Tropa, tropa… prin Europa” ale trupei de teatru „Magic” din București vor avea loc la CasaCiteşte

Sărăcia este principala cauză a abandonului în rândul studenților

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> În 20 de universități de stat din România, printre care și USV, 40% dintre studenții aflați în ultimul an abandonează studiile > ANOSR cere Ministerului Educației și Guvernului să ia măsuri de reducere a acestui fenomen   Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția că aproapeCiteşte

Tăriceanu tulbură apele în PSD

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cine și-a închipuit că fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu (CPT) pogoară liniște și pace peste poporul PSD nu cunoaște nici felul de a fi al acestui partid, nici agenda actuală a fostului prim-ministru al Alianței DA (2004-2008).   Dacă despre istoria și psihologia social-democraților vorbesc zilnic jurnaliștii, despre planurile luiCiteşte

Despre operațiunea „Gayaneh” (VI)

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

(sau însemnări despre familia Chirilă din Rădăuți)   Al doilea fiu al lui Visarion și Natalia Chirilă a fost Dumitru, născut la 13 martie 1902. A făcut patru clase primare la Tereblecea, între anii 1909 și 1913 și două clase de liceu, între anii 1913 și 1915. Până în anulCiteşte

Nu-mi pot uita rădăcinile…

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Motto: Locul natal este patria în miniatură, este balsam pentru sufletul meu.   În viața mea, vatra și drumul sunt două dimensiuni lăuntrice ale unui temperament fundamental teluric. De locul natal sunt legată prin acele fire invizibile care mă reîntorc de unde m-aș afla în punctul unic, satul meu natal,Citeşte

Festivalul-concurs județean de folclor „Comori de suflet românesc”, ediția a XII-a

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Festivalul-concurs județean de folclor „Comori de suflet românesc”, aflat la a XII-a ediție, a luat ființă din dorința de a promova valorile folclorice din județul Suceava.   Obiectivele acestui festival sunt: > să promoveze valorile autentice ale culturii tradiționale: muzică, joc, obiceiuri, port, instrumente muzicale, ocupații și meșteșuguri; > săCiteşte

Dialogul artelor

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

La Gura Humorului, în spațiul generos al Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, s-a reluat, de curând, un proiect cultural care s-a bucurat de succes în 2013.   „Dialogul artelor”, inițiat de Călin Brăteanu, consultant artistic în cadrul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, s-a derulat anul trecut înCiteşte

Loredana – „Magic”, la Suceava

19 martie 2014 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Loredana a început turneul național „Magic”, „probabil cel mai complex turneu al unui artist român. Super show-ul «Magic» este o producție de talie internațională, așa cum niciun artist român nu a mai prezentat până acum în sălile din România. Loredana este, fără niciun dubiu, Diva absolută a României. ArtistaCiteşte

Sumarul ediţiei: