Crai nou nr. 6467 din 2014-02-07

Seymour: o (altă) prezentare

Seymour: o (altă) prezentare

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Evocând (fiindcă personajul său Seymour avea să se sinucidă…) și un titlu al scriitorului despre care se spune că „și-a detestat propria faimă”, J.D. Sallinger, întrețes aici câteva rânduri cu gândul la actorul american decedat de curând, la 46 de ani, din cauza unei supradoze de heroină, Philip Seymour Hoffman.Citeşte

Peste 4.500 de litigii de fond funciar instrumentate la Prefectura Suceava

Peste 4.500 de litigii de fond funciar instrumentate la Prefectura Suceava

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Dosarele respective se referă la reconstituiri și anulări de titluri de proprietate, obligare la punerea în posesie și acțiuni în revendicare Prefectura Județului Suceava a instrumentat, în anul 2013, nu mai puțin de 4.576 de dosare care au avut ca obiect aplicarea legislației în vigoare privitoare la fondul funciar.Citeşte

Mircea Grosaru, pe ultimul drum…

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deputatul minorității italiene, Mircea Grosaru, a fost condus, ieri, pe ultimul drum. Peste o sută de persoane au luat parte la înmormântarea deputatului și și-au luat rămas bun de la el.   Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Sf. Gheorghe (Mirăuți) din Suceava, în prezența membrilor familiei, aCiteşte

Inspectorii de muncă controlează cum sunt protejați salariații care lucrează în ger

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Amenzile care pot fi aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse în perioadele cu temperaturi scăzute variază între 1.500 și 2.500 de lei   Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava atrage atenția angajatorilor că sunt obligați, sub sancțiunea unor amenzi usturătoare, să aplice prevederile legale privind asigurarea confortului termic al salariaților înCiteşte

Dosar penal pentru tatăl șofer ce și-a accidentat fiica pasageră

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un autoturism marca Opel a derapat ieri dimineață, izbindu-se într-un stâlp din zona CN „Petru Mușat” din municipiul reședință de județ.   Șoferul, Petru Irimia, de 56 de ani, din Tg. Neamț, venea din zona centrală a orașului, îndreptându-se în direcția Bazar și, cel mai probabil, nu a adaptat vitezaCiteşte

Peste 70 de cupluri sucevene au divorțat la primării

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> În același an, în județ au fost întocmite 8.987 de acte de naștere   În anul 2013, în județul Suceava au fost întocmite și eliberate 76 de certificate de divorț pe cale administrativă, constatat de ofițerii de stare civilă, se arată într-o informare a Serviciului de stare civilă dinCiteşte

Sprijin gratuit pentru familiile îndoliate din Suceava

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În Suceava funcționează, din aprilie 2013, un Centru de Sprijin pentru copii îndoliați și familiile lor, filială locală a Asociației „Există viață după doliu!”.   Serviciile gratuite pe care toate familiile cu venituri mici le găsesc aici sunt: consiliere psihologică, întâlniri cu alți copii de vârstă apropiată, întâlniri ale părinților,Citeşte

Proiect POSDRU de un milion de euro, în scopul pregătirii elevilor pentru bacalaureat

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Sunt avuți în vedere elevii din 17 unități de învățământ din județ   Inspectoratul Școlar Județean Suceava va facilita pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureat din 2015 printr-un proiect cu finanțare europeană, a declarat joi purtătorul de cuvânt al instituției, Laura Hacman. Potrivit ei, peste 2000 de elevi deCiteşte

Steliana Miron, din președintă a PPDD Suceava, vicepreședintă a PNL Suceava

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Vicepreședintelui județean PNL Vasile Mocanu i se pare „firesc” să se găsească un vicepreședinte-gentleman care să-și dea demisia pentru ca, fără să se încalce statutul, Steliana Miron să devină vicepreședintă a liberalilor suceveni   Venirea senatoarei Steliana Miron la PNL este un câștig pentru organizația liberală, a afirmat, joi,Citeşte

800.000 euro de la BM și Guvern pentru cadastru în patru localități ale județului

7 februarie 2014 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Patru localități din județul Suceava vor beneficia în acest an de măsurători cadastrale gratuite, printr-un program finanțat de Banca Mondială (BM) și Guvernul României, a declarat, ieri, directorul Oficiului de Cadastru Suceava, Vasile Mocanu.   El a precizat că măsurătorile sunt efectuate în comunele Dorna Candrenilor, Mănăstirea Humorului, Dărmănești șiCiteşte

Sumarul ediţiei: