Crai nou nr. 6356 din 2013-09-24

Ceasul aurit

Ceasul aurit

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Continui să cred că obiectul primit de pomană la moartea unui personaj este, de fapt, un gaj pentru păstrarea imaginii lui în memoria ta, poate chiar a celor din jurul tău dacă le povestești despre el. Ori de câte ori ai să-l vezi, pipăi, auzi etc. amintirea (cu sensul deCiteşte

Banii nefolosiți la reabilitarea punctelor termice, orientați înspre reparațiile din școli

Banii nefolosiți la reabilitarea punctelor termice, orientați înspre reparațiile din școli

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În ședința deliberativului municipal de la mijlocul acestei săptămâni, aleșii suceveni vor analiza un proiect de rectificare a bugetului local, prin care inițiatorul acestuia, primarul Ion Lungu, propune alocarea de noi sume pentru reparațiile și investițiile necesare în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Suceava. Edilul-șef spune că, participândCiteşte

Copilul său nu este primit la grădiniță fiindcă nu a fost vaccinat

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Părintele invocă Legea 46, potrivit căreia părinții, printr-o declarație pe propria răspundere, pot să nu vaccineze copilul > De cealaltă parte, grădinița și DSP au ca justificare Ordinul 1995, care prevede că unitățile de instruire și educație primesc copiii numai dacă au efectuate imunizările profilactice obligatorii   Părintele unuiCiteşte

Încă 300.000 de lei pentru salvarea unor vieți!

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Spitalul Județean Suceava a primit 300.000 de lei prin Programul Național de Anestezie Terapie Intensivă, în care a fost inclus anul acesta, bani care vor fi folosiți pentru activitatea acestei secții din ultimul trimestru al anului.   În afară de finanțarea prin Casa de Asigurări în cadrul contractului anual, aceștiCiteşte

Bătaie ca la Mironu

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Pentru restabilirea situației anterioare, adică a relativei ordini și a relativei liniști publice în acest cătun „greu încercat” de asemenea „accidente”, a fost nevoie de polițiști de la Secția 10 Poliție Rurală Păltinoasa, Posturile de Poliție Capu Câmpului, Păltinoasa și S.A.S. Suceava   Duminică seara, pe raza satului MironuCiteşte

Autoritățile sanitare au fost alertate să ia măsurile ce se impun

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Prin medicii de familie vor fi identificate comunitățile cu risc – în special cele de romi, în vederea vaccinării antipolio imediate > Va fi intensificată supravegherea paraliziei acute flasce (PAF) de către medicii de familie și raportarea acestor cazuri   Direcția de Sănătate Publică Suceava a fost avertizată deCiteşte

Manifestările Universității Populare „Ion Nistor”

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Societatea pentru Cultură și Literatura Română în Bucovina, în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava organizează astăzi, de la ora 17, în Sala „Elena Greculesi” de la bibliotecă, o serie activități desfășurate în cadrul Universității Populare „Ion Nistor”.   Dintre comunicările susținute la secțiunea „Economie și societate” organizatorii auCiteşte

Peisaj rustic de toamnă… cu lacrimi pe obraz

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Am avut de circulat din nou prin județ. În afară de niscaiva încăierări politice de la distanță, nimic nou sub nori, că soarele e scump la vedere în ultima vreme.   Dar „fie ploaie, fie vânt”, mie mi-a atras atenția prin zonele prin care am trecut încercarea românilor de aCiteşte

Noi, cu revoluția, ei – cu guvernarea

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cea mai performantă organizație PDL din țară, după cum a caracterizat-o, în urmă cu nici zece zile președintele formațiunii, Vasile Blaga, nu a fost luată în calcul atunci când PDL își propune ministeriabilii, respectiv Guvernul din umbră.   Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, prim-ministru din umbră al acestui guvern alternativă propusCiteşte

Batista pe țambal ! EXCLUS PDL Suceava

24 septembrie 2013 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

„De câte o să-mi fie greu, de câte ori mă va bântui o îndoială, de câte ori mă vor chinui întrebări, voi veni aici, în Bucovina, pentru că sunt sigur că la dumneavoastră voi găsi sprijin, voi găsi încredere și vom găsi împreună cheia victoriei”.   Vorbele aparțin lui CătălinCiteşte

Sumarul ediţiei: