Crai nou nr. 6215 din 2013-04-04

Comemorarea românilor uciși în masacrul de la Fântâna Albă

5 aprilie 2013 la 18:07 Comentariile sunt dezactivate

Din 2011, ziua de 1 aprilie a devenit prin lege Ziua națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreagaCiteşte

Altfel

Altfel

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

…Ei, mulți, copiii dădeau să iasă pe ușa redacției. Și i-au făcut loc să intre. Și au salutat-o pe voci, în cor: „Bună ziuaaaa!” Ea, doamna care intrase, mărturisind apoi că este profesoară, ne spune: „Se vede că sunt de la țară”. Sunt. În cadrul „Săptămânii altfel”, veniseră de laCiteşte

Primele stricăciuni pe magistrala rutieră reabilitată, anul trecut, cu fonduri europene

Primele stricăciuni pe magistrala rutieră reabilitată, anul trecut, cu fonduri europene

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> „Este vorba despre vreo 11 grătare de scurgere și cămine de canalizare, reparațiile trebuind a fi făcute gratuit, întrucât lucrările sunt în garanție” a subliniat Ion Lungu > Edilul-șef le-a găsit o scuză constructorilor, motivând că intervențiile au fost făcute târziu, în toamna trecută, „lucrurile fiind un pic forțate”Citeşte

O carte care ne îndeamnă să rememorăm termenul de toleranță !

O carte care ne îndeamnă să rememorăm termenul de toleranță !

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Prof. Daniel Hrenciuc a lansat ieri „Dilemele conviețuirii. Evreii în Bucovina”   „Această carte s-a născut dintr-o curiozitate, s-a născut, apoi, să spunem, dintr-un interes științific, dar și afectiv” a declarat profesorul și cercetătorul în istorie Daniel Hrenciuc, ieri, la lansarea ediției revizuite „Dilemele conviețuirii. Evreii în Bucovina. 1774-1942”,Citeşte

Porți deschise la baza de pregătire de la Mihoveni

Porți deschise la baza de pregătire de la Mihoveni

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ziua porților deschise și Cupa presei la tir au adunat ieri, de Ziua Jandarmeriei, sute de vizitatori la Sediul 2 al Inspectoratului de Jandarmi Suceava de la Mihoveni.   Marea majoritate au fost copii din 14 clase de la școlile Nr. 3 și Nr. 4 din Suceava și de laCiteşte

A făcut și el un ultraj mic, la beție, și a ajuns la „mititica”

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Postul de poliție Arbore a fost sesizat prin „SNUAU 112” marți, la ora 17.43, că un anume Cristian Ș., de 29 de ani, din localitate, provoacă scandal la locuința sa.   La fața locului s-au deplasat doi agenți de poliție, cu o autospecială de serviciu, unde au constatat că tânărulCiteşte

Cinema 3D, în clădirea reabilitată a vechiului cinematograf „Modern”

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Pentru încheierea lucrărilor de reabilitare, Primăria va lua un credit de 4,6 milioane de lei, după care încă un milion de lei va fi cheltuit cu dotările, inclusiv cu echipamentul pentru proiectarea filmelor 3D   Pe 8 mai va fi ținută licitația prin care Primăria Suceava intenționează să contractezeCiteşte

Peste 1900 de cereri de înscriere în învățământul primar

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Peste 1900 de cereri de înscriere în învățământul primar erau înregistrate ieri, până la ora 12.00, în școli din județul Suceava, peste 27.000 de cereri înregistrându-se la nivel național.   Din totalul cererilor din județul Suceava, 980 sunt pentru copii care vor avea vârsta de 6 ani înainte de dataCiteşte

Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei – Singura sursă sigură și acoperitoare pentru conservarea valorilor de patrimoniu cultural

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Stimate Domnule Prim-Ministru, Referitor la afirmația Domniei Voastre pe care ați făcut-o la postul de televiziune Antena 3, în seara zilei de vineri, 29.03.2013, anume: „Există o soluție discutată cu arhiepiscopul Sucevei.   Din veniturile Regiei Pădurilor Suceava, o parte importantă să rămână pentru susținerea monumentelor istorice din Bucovina. EuCiteşte

Cupa presei la tir a fost adjudecată de „PlusTV” și „Crai nou”

4 aprilie 2013 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aproape 30 de reprezentanți ai presei sucevene au pus ieri mâna pe pistoale pentru a-și disputa Cupa presei la tir, competiție devenită tradițională și organizată de IJJ Suceava de Ziua Jandarmeriei Române, la poligonul de la Mihoveni.   N-a tras nimeni înainte ca inspectorul-șef Eugen Șalar să explice încă oCiteşte

Sumarul ediţiei: