12 august 2012 la 23:06 Comentariile sunt dezactivate
În organizarea Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de apă”, sub coordonarea Ordinului Arhitecților din România – Filiala Nord-Est, având ca asociat municipalitatea suceveană și ca partener Uniunea Arhitecților din România, de astăzi încep la Suceava manifestări deosebite – ce vor dura aproximativ o săptămână – cu ocaziaCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Am fost și la ediția recentă a Târgului meșterilor populari de la Suceava. Și m-am bucurat, și m-am întristat. M-am bucurat întâlnind (și reîntâlnind!) meșteri cu produse în spiritul autenticelor tradiții, realizate onest și cu gust. M-am întristat în fața câtorva vânzători cu obiecte de luat ochii nepricepuților, amatorilor deCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> „Aceștia vor să vină la Primărie, să vadă cum suntem organizați și care este capacitatea de accesare a acestor fonduri”, declară edilul-șef Ion Lungu > La mijloc e o sumă de 40 milioane franci elvețieni, necesară pentru lucrările de iluminat public, la bazar și la sediul municipalității La fineleCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> Zeci de jandarmi pe fiecare misiune vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la nu mai puțin de 13 adunări publice, înainte, în timpul și după sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului > Atenție la mașini, portofele, și la furioșii care au băut prea mult; calm și răbdare, iar dacăCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Medicii de la urgențele Spitalului Județean Suceava au intervenit la timp în cazul unei tinere de 23 de ani care a vrut să se sinucidă. Probleme “de inimă albastră”, se pare, pentru “rezolvarea“ cărora fata a apelat la cea mai nefericită soluție. A.I.T, din orașul Siret, a ajuns laCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
După un cantonament de zece zile la Vatra Dornei, și mai multe săptămâni de pregătire la Suceava, lotul echipei de handbal va începe seria meciurilor test chiar pe teren propriu, la cea de-a opta ediție a Memorialului „Mihai Mironiuc”, o competiție ce a devenit o tradiție în România, în perioadaCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
La începutul anului viitor va fi dat în folosință Centrul de conservare a tradițiilor populare, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că acesta este cel mai înaintat dintre proiectele cu finanțare accesată în cadrul Programului Operațional Regional. Potrivit primarului, la imobilul în construcție se fac finisaje,Citeşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
La ora 5,58, ieri, poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a altor două, produs pe DJ 208A, în localitatea Bosanci. Echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Suceava s-a deplasat la fața locului și a constatat faptul că, laCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
> Mii de pelerini din toată lumea sunt așteptați la hramul „Mănăstirii Dorințelor”, care împlinește 500 de ani de la ctitorire Duminică, 12 august, conform tradiției, în duminica dinaintea sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, Mănăstirea Hagigadar, cunoscută și ca „Mănăstirea Dorințelor”, redevine loc de pelerinaj și rugăciune pentru mii deCiteşte
10 august 2012 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Arhivele Naționale – Serviciul Județean Suceava și Uniunea Armenilor din România – Filiala Suceava vernisează expoziția „Comunitatea armenească din Bucovina în imagini și documente”, suntem informați printr-un comunicat al Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Suceava. Alături de documentele expuse în cadrul expoziției “Armenii din Suceava o istorie de pesteCiteşte
Comentarii