Crai nou nr. 5883 din 2012-02-25

Despre căldura inimii și a cărții

25 februarie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

După ce au crescut și educat doi copii, după ce și-au onorat exemplar profesiile alese, soții Otilia și Vasile Sfarghiu, din Câmpulung Moldovenesc, continuă să-și valorizeze viața scriind volum după volum din ceea ce cred că este deja cea mai amplă monografie de autor a unei așezări românești.   DouăCiteşte

Cei doi Creangă

25 februarie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„În Creangă erau doi oameni!” (G. Ibrăileanu) În pofida popularității, Creangă a avut parte de o târzie receptare a operei, cu inexplicabile (dar întremătoare) pauze exegetice. „Creangă nu e citit!” constata – sociologic – , la vremea lui, G. Ibrăileanu, cel care punea în evidență cele două voci (biografii) aleCiteşte

Un rafinat calendar

25 februarie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Un calendar-album Cela Neamțu 2012 ne luminează lunile anului cu minunatele Ferestre ale artistei: ,,Ferestre pentru Ierihon” (I, II, IV), ,,Ferestre pentru Voroneț”, ,,Fereastră manuelină”, dar și cu alte lucrări ale Marii Doamne a Tapiseriei Românești, dacă nu chiar Regina ei: ,,Altar”, ,,Altar V”, ,,Firul roșu”, ,,Umbrae parvae” (I,Citeşte

109 de la nașterea marelui artist Ion Irimescu

25 februarie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La 109 de la nașterea marelui artist Ion Irimescu, sub auspiciile Primăriei și ale Consiliului Local Fălticeni, Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni organizează azi, 25 februarie 2012, o manifestare comemorativă.   Manifestarea va începe la ora 11.00, cu o slujbă de pomenire la Biserica Oprișeni, în al cărei cimitirCiteşte

Institutul Cultural Român din Lisabona, 5 ani de la înființare

25 februarie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Institutul Cultural Român din Lisabona se sărbătorește, la 5 ani de la înființare, cu o nouă ceremonie de decernare a titlului onorific ,,Amicus Romaniae”, titlu care se acordă oamenilor de cultură portughezi care au sprijinit activitatea Institutului și au îmbogățit cu noi contribuții bunele, vechile relații culturale portughezo-române. CeremoniaCiteşte

Sumarul ediţiei: