În Pasărea cu clonț de rubin, poezie sibilinică dictată pe patul morții, Nicolae Labiș spera că „va rămâne o amintire frumoasă”. O ursită tragică a făcut din eternul tânăr Labiș un simbol necesar. El rămâne „buzduganul unei generații” (cum inspirat scria Eugen Simion), dezlănțuind energiile aurorale într-o vreme încercănată, cotropităCiteşte

Prezența lui Nicolae Labiș în viața literară românească nu s-a încheiat (cum au dorit unii) odată cu eliminarea sa fizică dintre cei vii.   Dimpotrivă, ea a continuat – ca să nu mai vorbim de unele cronici literare la volumul Primele iubiri – în primă instanță, prin publicarea câtorva poeziiCiteşte

    Mă pierd în nimicuri ca o pasăre într-un triunghi de păsări, chiar dacă sunt, de la Adam încoace, nu doar din lut și apă, dar și din culori, din sunete, din blesteme Am și umbră, care mă recunoaște din mii și mii de umbre, mai mici sau maiCiteşte