Crai nou nr. 5768 din 2011-10-07

Conservatorii

Conservatorii

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Când spui despre cineva că este conservator, dincolo de definițiile de dicționar (care nu de puține ori se referă la realități și percepții pasate ale acestora), îi aplici totodată o conotație pozitivă și una negativă a termenului (iar ordinea nu este neapărat aceasta): bunăoară, că este un păstrător al unorCiteşte

Primarul Lungu, impresionat de modelul polonez

Primarul Lungu, impresionat de modelul polonez

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primarul Ion Lungu a participat, în zilele de 5 și 6 octombrie, în Polonia, la Universitatea Humanitas din Sosnowiec (localitate cu care Suceava este înfrățită din 2005), la o conferință internațională pe teme de comunicare și transparență în administrația publică locală europeană. Primarul a susținut un referat privind ,,Comunicarea șiCiteşte

Unii elevi au trecut „fără spaimă” peste teste, iar alții, chiar „în bătaie de joc”

Unii elevi au trecut „fără spaimă” peste teste, iar alții, chiar „în bătaie de joc”

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Concluziile după testarea inițială a elevilor de la sfârșitul lui septembrie nu s-au „coagulat” pe hârtie, iar notele nu au fost comunicate încă, data limită fiind 15 octombrie. Însă potrivit primelor opinii ale unor directori de școli și chiar ale unor elevi, aceste teste nu au înspăimântat pe nimeni șiCiteşte

Se apropie recensământul !

Se apropie recensământul !

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Peste 3500 de persoane vor fi angrenate în Recensământul Populației și al Locuințelor în județul Suceava, informează prefectul Sorin Arcadie Popescu.   Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, pentru asigurarea implementării lucrărilor recensământului la nivelul județului Suceava, au fost selectate 3510 de persoane, din care responsabili de circumscripție urbană – 22,Citeşte

Goana după țigări de contrabandă, obiectiv de grad 0 al polițiștilor suceveni

Goana după țigări de contrabandă, obiectiv de grad 0 al polițiștilor suceveni

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În ultimele două zile, în plasa polițiștilor din județ au căzut nu mai puțin de 24.015 pachete de țigări de contrabandă a căror valoare a fost estimată la peste 208.000 lei. Numărul celor depistați cu astfel de preocupări a fost de 8, unii dintre ei alegându-se cu dosar penal.  Citeşte

Leonard Bibirig este noul antrenor al echipei naționale de tineret a României

Leonard Bibirig este noul antrenor al echipei naționale de tineret a României

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Performanța obținută sezonul trecut de Leonard Bibirig pe banca Universității Suceava, locul trei în Liga Națională, nu a fost trecută ușor cu vederea de conducerea Federației Române de Handbal, care a decis să-l numească pe acesta în funcția de antrenor al echipei naționale de tineret a României.   Bibirig îlCiteşte

Prezentarea produselor bucovinene la Timișoara a fost amânată

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că acțiunea “Produs în Bucovina”, care trebuia să aibă loc la Timișoara în perioada 7-9 octombrie a.c., a fost amânată, întrucât principalii artiști pe prezența cărora mizau autoritățile sucevene nu mai pot participa la manifestare din cauze obiective.   “Din motiveCiteşte

„Suntem intrați în Uniunea Europeană doar cu numele”

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava în perioada 2010-2020 trebuie să prevadă compatibilizarea structurilor administrației publice cu cele din Uniunea Europeană, consideră președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.   „Noi avem un defazaj, suntem intrați în Uniunea Europeană doar cu numele. Foarte multe structuri încă nu suntCiteşte

Majoritatea petițiilor către Prefectură vizează refacerea unor proprietăți

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

➢ Din ianuarie și până în septembrie, inclusiv, au fost înregistrate și 39 de reclamații la adresa unor funcționari publici   Mai mult de jumătate dintre petițiile înaintate de locuitorii județului Prefecturii Suceava, în primele 9 luni ale acestui an, au ca obiect refacerea proprietăților agricole, forestiere și imobile –Citeşte

Bani de la stat pentru bunăstarea păsărilor și porcilor

7 octombrie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava reamintește potențialilor beneficiari că 15 octombrie 2011 este data limită pentru depunerea cererilor inițiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv a bunăstării și protecției porcinelor.   Directorul executiv Angela Coroleucă informează căCiteşte

Sumarul ediţiei: