Crai nou nr. 5561 din 2011-02-02

Doi litri de benzină care te pot băga la „Nebuni”…

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Luni, în jurul orei 16.36, prin „S.N.U.A.U. 112”, Vasile B., de 49 de ani, din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, a reclamat faptul că vecinul său, Mircea P., de 29 de ani, localnic, a pătruns fără drept în curtea casei sale și i-a incendiat autoturismul.   La fața locului, oCiteşte

CS Universitatea joacă două amicale cu Dinamo Brașov

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la începerea sezonului de primăvară în Liga Națională (12 februarie, dată la care vor înfrunta, pe teren propriu, pe Steaua București), CS Universitatea își continuă seria meciurilor de pregătire.   Sucevenii vor juca azi, de la ora 17:00, și mâine, de laCiteşte

Competiție de bowling organizată de PNL Suceava

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Clubul Fire Balls din cadrul Complexului Hotel Zamca va găzdui vineri, 4 februarie, “Cupa PNL la bowling”, competiție destinată tuturor iubitorilor acestui sport. Președintele PNL Suceava, Marius Zmău, a anunțat că întrecerea va avea premii surpriză atât pentru participanți, cât și pentru câștigători. Înscrierile la acest concurs se potCiteşte

Bucovina Șcheia a început bine turneul de la Brașov

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Prezentă la turneul Brașov Indoor Cup, ediția 2011, competiție destinată copiilor născuți între anii 2000 și 2004, echipa locală Bucovina Șcheia a debutat cu dreptul în faza grupelor. La categoria copiilor născuți în anul 2000, Bucovina Șcheia (care a deplasat la Brașov două echipe la această categorie de vârstă)Citeşte

Sucevenii Raluca și Răzvan Purice, jucători de top în voleiul românesc

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Voleiul sucevean a produs de-a lungul anilor jucători de mare valoare care au evoluat pentru loturile naționale ale României sau au jucat la echipele de top.   Și în acest moment voleiul sucevean se poate mândri cu doi tineri jucători, frate și soră, care joacă la două dintre cele maiCiteşte

Cei mai buni tineri luptători din România se adună la Cupa „CSM Suceava”

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Sâmbătă, 5 februarie, complexul „Areni” din Suceava va găzdui în organizarea Direcției pentru Sport și Tineret a Județului Suceava și a Clubului Sportiv Municipal Suceava, Cupa „CSM Suceava” la lupte greco-romane.   Competiția dedicată copiilor și juniorilor II, care se va desfășura pe cinci categorii de greutate, va aduna laCiteşte

Metamorfozele „crinului îngândurat”

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

sau Cum poetul Ilie T. Zegrea a trecut de la cununi de sonete despre Lenin la „cununi de minciuni”… în proză Stimați colegi! Vă rog să publicați replica mea la articolul dlui Ilie Zegrea din 16 decembrie. La început am renunțat, dar când a apărut a 3-a oară la Cernăuți,Citeşte

Tango subtil

2 februarie 2011 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

A apărut numărul pe februarie al cititei ori baremi mult răsfoitei reviste de citit și iubit, cum mândru se și recomandă din pornire: „Tango”!   A mai fruncea printre suratele glossy dupe la noi, hotărât. O Simona Catrina, o Liiceanu Aurora, o Alice Năstase (directoarea însăși a publicației) nu eCiteşte

Agendă uitucă

Agendă uitucă

2 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Comisia europeană publică de mai mulți ani un calendar școlar care, editat în trei milioane de exemplare, este distribuit, la simpla cerere și în mod gratuit, elevilor din Europa care îl solicită. Ediția pentru 2011-2012 a iscat însă un scandal, explozia provocând-o Christine Boutin, președintele Partidului Democrat Creștin din Franța,Citeşte

Spitalul Gura Humorului va trece sub “aripa” Spitalului Județean

Spitalul Gura Humorului va trece sub “aripa” Spitalului Județean

2 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ministerul Sănătății a publicat ieri lista cu spitalele propuse spre comasare, surpriza pentru județul Suceava, față de lista propusă de DSP Suceava, fiind trecerea Spitalului Gura Humorului ca secție a Spitalului Județean Suceava. Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței, ne-a declarat ieri că, inițial, luase în discuție variantaCiteşte

Sumarul ediţiei: