Crai nou nr. 5481 din 2010-10-26

Minunea

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Scriam în vară, constatam adică în acest colț de pagină că din ce în ce mai puțin i se acordă atenție sesizării prin presă a unor neajunsuri, semnalarea lor trecând pe lângă ochii, urechile și decizia în consecință aparținând autorităților. Coroborând această realitate cu actuala „stare a presei scrise”, concluziaCiteşte

Constructorii intră în frontul de lucru al viitoarei parcări subterane

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Este vorba despre unul dintre cele mai importante și utile proiecte derulate în urbea reședință după 1989, iar Suceava va avea printre primele amenajări de acest gen din țară   Miercuri demarează oficial lucrările la consolidarea terenului din fața Casei Culturii, în centrul municipiului Suceava, pe care va fi amenajatăCiteşte

Așezământul monastic de la Voroneț, mai vechi cu aproape un secol

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cercetările efectuate recent de o echipă de arheologi ai Muzeului Bucovinei, coordonată de Florin Hău și Ștefan Dejan, atestă că așezământul monastic de la Voroneț datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil dintre anii 1400-1410, domnitorul Ștefan cel Mare refăcând doar pe aceeași fundație întreaga construcție.Citeşte

Râșca, încă o „Cetină de măgură”

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prima ediție a Festivalului de cântece patriotice și de cătănie „Cetină de măgură” s-a desfășurat duminică, 24 octombrie, pe scena amplasată în fața viitorului Cămin Cultural Buda din comuna Râșca, de la ora 12.   Organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina, Primăria și Consiliul Local alCiteşte

Cadrele militare disponibilizate, în rezervă și în retragere au pichetat Palatul Administrativ

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Sindicaliștii și-au manifestat astfel nemulțumirea față de deciziile Guvernului privind diminuarea pensiilor și modificarea statutului militarului roman   Nemulțumiți fiind de decizia Guvernului de a le diminua pensiile, aproximativ 30 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere (SCMDR) au pichetat ieri, preț de 20 deCiteşte

Dealerii de etnobotanice se întorc în arest

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cristina Boschi, proprietara unui magazin în care vindea cruci, coroane, droguri de mare risc și sicrie (nu neapărat în această ordine!): „Aș fi vândut, legal, și otravă pentru șobolani, din disperare, pentru că nu mai reușesc să plătesc facturile!”   Printre numeroasele recursuri aflate ieri pe rolul Curții de ApelCiteşte

Economiile din Programul ISPA vor fi orientate înspre proiectele forte ale municipalității

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Din creditul Dexia, o tragere de 11,1 milioane lei a luat calea asigurării costurilor neeligibile pentru reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, precum și a stației de epurare   Economiile din suma alocată din creditul aferent emisiunii de obligațiuni municipale pentru cofinanțarea lucrărilor aferente Programului ISPA vorCiteşte

Suceava are nevoie de încă 10 milioane de euro

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Investițiile de până acum însumează 15 milioane euro, obiectivul lucrărilor fiind reducerea pierderilor de la 50-60%, la circa 15%, cât prevăd standardele din domeniu   La începutul lunii noiembrie, Primăria Suceava ține licitațiile pentru modernizarea a încă 2 puncte termice și a rețelelor aferente, aprovizionarea cu țevi, precum și pentruCiteşte

Groapa ecologică de deșeuri de la Moara va costa municipalitatea 4,5 milioane de lei

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> La finele anului va fi dată în funcțiune o primă celulă, cheltuielile de 1 milion de euro pe an cu transportul gunoiului pe rampa de la Botoșani „uscând” bugetul local   În ședința ordinară din această săptămână, Consiliul Local Suceava va analiza și va trebui să aprobe participarea financiarăCiteşte

Cinci mii de formulare de ajutoare la încălzire

26 octombrie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Mărimea compensațiilor este stabilită pe tranșe de venit, variind între 10% și 90% pentru sistemul centralizat și între 19 lei și 260 de lei, în cazul centralelor pe gaze naturale   Primăria Suceava a dispus tipărirea și distribuirea formularelor pentru acordarea ajutoarelor la încălzire în sezonul rece 2010-2011, acțiunea deCiteşte

Sumarul ediţiei: