Crai nou nr. 5467 din 2010-10-09

Evreu plângând

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Românul este isteț și se fudulește cu istețimea sa. Evreul este însă mai isteț și ăsta e orgoliul lui. Iată o situație care poate sta, din perspectiva psihologiei abisale, la originea atitudinii neprietenoase a primului față de celălalt. Glumeață sau nu, constatarea aceasta pune în evidență un adevăr pe careCiteşte

Un pas prea mic față de câte nevoi există

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Îngrijirea la domiciliu face încă pașii timizi în România, deși mii de bătrâni imobilizați la pat ar avea nevoie de îngrijire medicală calificată la ei acasă. Suntem încă foarte departe de aspectele pe care le vedem doar în filmele americane: instituții care acordă servicii speciale pentru vârsta a treia, pentruCiteşte

Reclamațiile împotriva băncilor, confirmate 100% de CJPC în favoarea consumatorilor

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În toate cele 103 reclamații verificate de Protecția Consumatorilor, clienții aveau dreptate > Până la soluționarea celorlalte plângeri, sucevenii trebuie să-și achite creditele, în nădejdea că vor primi cândva banii înapoi   „Consumatorii trebuie să știe că, deși perioada de 90 de zile a trecut, indiferent dacă au semnat sauCiteşte

Disconfort total pe „Alexandru cel Bun”

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Deoarece rețelele de apă vor fi gata după jumătatea lunii, iar la canalizare se va înainta cu 3 metri pe zi, există riscul ca pe cetățenii din zonă să-i apuce Crăciunul cu mormane de pământ în fața blocurilor   Lucrările ISPA de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare deCiteşte

„Holocaustul din România a avut accentele cele mai mari în Bucovina și Basarabia”

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Comunitatea Evreiască din Suceava și Complexul Muzeal Bucovina intenționează să realizeze un Memorial al Holocaustului din Bucovina la Muzeul de Istorie din Siret, cu sprijinul unor organizații din Israel, Austria și București. Directorul CMB, Emil Ursu, a precizat ieri, cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului, că a fost ales Siretul, întrucâtCiteşte

Violatorul din casa scării rămâne în arest

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Constantin Iancu, de 23 de ani, din Vatra Dornei, acuzat de viol și tâlhărie, a compărut ieri în recursul înaintat împotriva deciziei de arestare a sa, dictată duminica trecută de Judecătoria Suceava, la Tribunal.   Asistat de apărătorul din oficiu, care a clamat, în lipsă de altceva, inexistența (!) pericoluluiCiteşte

Soarta legii pensiilor

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Legea unitară a pensiilor va fi rediscutată foarte repede în Senat, a apreciat vineri secretarul Senatului, senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei. „De la Senat va ieși foarte rapid”, a spus senatorul PD-L, care a subliniat că Regulamentul nu permite să se pronunțe decât asupra cererii președintelui.   El aCiteşte

Vânătoare de pesediști în… trafic

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Mai multe echipaje ale poliției aflate în misiune i-au verificat joi seara în trafic pe membrii PSD Suceava care au participat la o ședință a Delegației Permanente, ce s-a desfășurat în Colegiul Electoral Suceava 2, în localitatea Adâncata, potrivit unei decizii conform căreia ședințele DP se organizează în teritoriu.  Citeşte

Biletele de tratament neridicate până luni vor fi redistribuite

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Biletul poate fi ridicat de titular sau de o persoană special desemnată, în baza unei procuri autentificate, din care să rezulte că mandatarul a fost împuternicit în acest sens   Până pe 11 octombrie, persoanele îndreptățite, din prima serie, își pot ridica biletele pentru tratament în stațiunile specializate, informează conducereaCiteşte

7 rătăciți în ultima săptămână

9 octombrie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Salvamontiștii suceveni abia mai fac față solicitărilor de intervenție în cazul unor persoane rătăcite din imprudență prin pădurile din județ. Numai în ultima săptămână au fost înregistrate 7 astfel de apeluri iar salvamontiștii spun că în această toamnă există perioade în care au parte și de câte 2-3 „rătăciți” peCiteşte

Sumarul ediţiei: