Crai nou nr. 5391 din 2010-07-13

Cine pleacă ?

Cine pleacă ?

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În aceste zile, prin structurile bugetare șefii umblă cu cuțitele la vedere. S-ar părea (după cum se șoptește) că încă n-au primit „de sus” răvaș cuprinzând criterii clare potrivit cărora să-și folosească arma din dotare (așadar nu e vorba despre cuțitașul de pe birou cu care își deschid, delicat, corespondența),Citeşte

Asigurările devin importante doar după potop

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Doar 10% din suprafața locativă a județului este asigurată pentru calamități precum inundații, incendii și cutremure > O poliță de asigurare a unei locuințe din mediul rural costă între 25 și 40 de lei/an Sucevenii din mediul rural nu sunt dispuși să-și asigure locuințele și culturile agricole, nici măcar atunciCiteşte

Universitatea Suceava a dat ieri startul înscrierilor

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Faptul că încă nu au fost eliberate adeverințele de absolvire a bacalaureatului a determinat un ritm mai puțin alert al înscrierilor de la Universitatea Suceava, ieri, în prima parte a zilei. Așa au spus cei din comisiile de înscriere repartizați pe săli și facultăți, care speră însă ca numărul candidațilorCiteşte

Astăzi, bilanțul pagubelor

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Gheorghe Flutur, președintele CJ, a precizat că acesta depășește estimarea efectuată la sfârșitul săptămânii trecute Bilanțul final al pagubelor produse de inundații în județul Suceava va fi prezentat astăzi, a anunțat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, precizând că acesta depășește estimarea făcută la finele săptămânii trecute, care se ridica laCiteşte

“Cupa Bucovinei – Romsilva”

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Vineri, 16 iulie, începe la Herghelia Rădăuți „Cupa Bucovinei – Romsilva”, concurs hipic de sărituri peste obstacole, cu premii totale în valoare de 10.000 de lei. Organizator al manifestării, ce se va desfășura pe durata a 3 zile, este RNP Romsilva – Direcția Silvică Suceava, sub egida Federației Ecvestre RomâneCiteşte

Păcăliți cu locuri de muncă în străinătate

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Polițiștii suceveni n-au dat încă de turco-neamțul care a dispărut cu banii a peste 100 de persoane pentru locuri de muncă imaginare în Germania > În toată țara sunt în cercetare 164 de dosare penale care au ca subiect țepele așa-ziselor firme de plasament de forță de muncă în străinătateCiteşte

Colocviile Putnei IX – Mănăstirea Putna

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În perioada 15-18 iulie se desfășoară la Mănăstirea Putna ediția a IX-a a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei.   Vor expune comunicări Ștefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc, Maria Magdalena Szekely, Liviu Pilat, Bogdan Maleon, Bogdan Atanasiu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Ștefan Andreescu, Ovidiu Cristea, Nagy Pienaru,Citeşte

„Vivre chic”, la Biblioteca Bucovinei

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Institutul pentru Cercetarea Avangardei Românești și Europene, editurile Vinea și Icare organizează, pe 14 iulie, la Biblioteca Bucovinei din Suceava, manifestări dedicate Zilei Franței, cuprinse sub titlul-constatare-invitație „Vivre chic”.  

Aproape 500 de sugari au fost vaccinați în doar două zile

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Procesul de imunizare a nou-născuților împotriva tuberculozei a reînceput și la Suceava, săptămâna trecută fiind vaccinați deja aproximativ 500 de sugari. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, miercurea și joia trecute au primit serul 463 de copii, 141 fiind vaccinați în maternități, 51 la medicii de familieCiteşte

Aproape 3,5 milioane de lei pentru „Casa verde” din județul Suceava

13 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Persoanele fizice pot primi cel mult 6.000 de lei pentru instalații de producere a energiei termice pe bază de peleți, brichete sau tocătură lemnoasă   De la începutul acestei luni a devenit operațional programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv de înlocuire sau completare a sistemelorCiteşte

Sumarul ediţiei: