Crai nou nr. 5383 din 2010-07-03

Rețete de criză

Rețete de criză

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Chiar de la 1 iulie, de la intrarea serioasă în anotimpul fierbinte al restaurării bugetului național, numeroase instanțe mediatice s-au grăbit în a ne fi de folos, propunând fel de fel de sfaturi, rețete și măsuri în baza cărora să devenim mai chibzuiți, mai feriți de pagube și, totuși, săCiteşte

Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare

Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Un istoric pasionat va găsi în arhive o mulțime de mărturii despre cum se sărbătorește ziua de 2 iulie la Putna. În istorie au rămas deja două astfel de date memorabile: serbarea a 400 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ștefan cel Mare, inițiată de SpiruCiteşte

Președintele Traian Băsescu a avertizat sinistrații: „Nu construiește statul !”

Președintele Traian Băsescu a avertizat sinistrații: „Nu construiește statul !”

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Șeful statului Traian Băsescu, împreună cu miniștrii dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, și al apărării naționale, Gabriel Oprea, au ajuns, vineri după-amiază, în jurul orei 14.30, în localitatea Pătrăuți, grav afectată de viiturile din această săptămână. Însoțită de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, delegația guvernamentală a inspectat caseleCiteşte

Executări silite, dictate de interesul public, în Burdujeni

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Însoțit de jandarmi, polițiști comunitari, angajați ai primăriei și muncitori angrenați în proiectul ISPA, executorul judecătoresc Ioan Tătaru s-a aflat ieri dimineață pe strada Cuza Vodă, din Burdujeni, municipiul Suceava, pentru a proceda la executarea silită a unei hotărâri judecătorești.   În fapt, în prezența martorilor, a fost dărâmat unCiteşte

Accident mortal la Cumpărătura

Accident mortal la Cumpărătura

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Un tragic accident rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 18, la Cumpărătura, pe E 85, la intersecția cu drumul comunal DC 70A care duce spre Bosanci. Circulația a fost oprită pe ambele sensuri mai bine de o oră.   Un bărbat din Plăvălari, Udești, Gheorghe A., în vârstă deCiteşte

Bilanț după o zi (în sfârșit) calmă

Bilanț după o zi (în sfârșit) calmă

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Potrivit ultimelor date centralizate de Prefectura Suceava, în urma cantităților însemnate de precipitații căzute în această săptămână, situația pagubelor este următoarea: două drumuri naționale din județul Suceava și 12 drumuri județene erau închise circulației vineri dimineață, traficul feroviar era închis pe cinci linii, iar nouă localități nu erau alimentate cuCiteşte

11 autotrenuri și 6 camioane cu ajutoare

11 autotrenuri și 6 camioane cu ajutoare

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ministrul Elena Udrea a promis ieri că va reveni în județ cu materiale de construcții provenite din donațiile unor firme   Prezent ieri la Dornești, alături de președintele României, Traian Băsescu, ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, ne-a declarat că le-a adus sinistraților din județele Suceava și Botoșani 11Citeşte

Brandul României va fi lansat la Shanghai

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Aflată vineri în județul Suceava în delegația condusă de președintele Traian Băsescu, pentru a inspecta casele lovite de inundații, ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, a declarat la Dornești, că brandul turistic al României va fi lansat în data de 29 iulie, în cadrul Expoziției Mondiale de laCiteşte

„Zilele Municipiului Rădăuți”, fără foc de artificii

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ieri, 2 iulie, la Rădăuți, s-a desfășurat deschiderea manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului. La eveniment au participat reprezentanți ai ansamblurilor folclorice “Gorna Bania” din Bulgaria, “Izvoraș” din Ucraina, “Ioan Martin” din Olt, “Balada” din Bistrița și “Dor” din Tulcea.   Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olarean, a salutat oaspeții arătând căCiteşte

Atelierul „Micii meșteșugari” își deschide porțile pentru copiii talentați

3 iulie 2010 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

  Copiii de 8-14 ani cu veleități artistice, precum și cei interesați de arta tradițională sunt așteptați la Atelierul de creație „Micii meșteșugari”, care se desfășoară în perioada 5-23 iulie la Muzeul Satului Bucovinean. Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, atelierul a devenit o manifestare tradițională a Complexului Muzeal Bucovina,Citeşte

Sumarul ediţiei:

Niciun articol găsit.